Cetățenii Republicii Moldova aflați în zone de risc vor putea primi, în viitor, mesaje de avertizare direct pe telefoanele mobile, după ce Guvernul a aprobat conceptul Sistemului de avertizare publică „MD-ALERT”. Autoritățile spun că noul mecanism va permite informarea rapidă a populației în caz de pericol, inclusiv în situații precum inundații, valuri de căldură extreme sau precipitații abundente.
Republica Moldova nu dispune în prezent de un mecanism eficient de avertizare publică, capabil să transmită în timp real mesaje către populație în situații de risc. Executivul susține că instituirea unui sistem modern de alertare este necesară pentru protejarea vieții și siguranței cetățenilor.
Sistemul „MD-ALERT” urmează să devină funcțional în 2027 și va opera prin intermediul rețelelor de comunicații mobile, astfel încât mesajele să ajungă direct la persoanele aflate în aria vizată, fără să fie necesară instalarea unei aplicații suplimentare pentru recepționarea alertelor de bază. Documentele tehnice arată că soluția este gândită ca o platformă multicanal, care poate include, etapizat, și alte mijloace de avertizare, precum aplicații mobile dedicate, televiziune digitală sau radiodifuziune.
Costul estimat pentru implementarea sistemului este de aproximativ 5 milioane de euro, sumă care include și mentenanța pentru primii cinci ani. Potrivit Guvernului, finanțarea va fi asigurată integral dintr-un împrumut acordat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, iar după expirarea acestei perioade, costurile anuale de întreținere, estimate la circa 340 de mii de euro, vor fi acoperite din bugetul de stat.
Sisteme similare funcționează deja în mai multe state. În România este utilizat RO-ALERT, care transmite mesaje de avertizare prin tehnologia Cell Broadcast, în funcție de zona de risc. În Regatul Unit funcționează sistemul Emergency Alerts, care trimite notificări direct pe telefoanele aflate în aria vizată, fără instalarea unei aplicații. În Țările de Jos autoritățile utilizează sistemul NL-Alert pentru informarea populației în caz de pericol.
În aceeași ședință, Cabinetul de miniștri a aprobat și Programul național de dezvoltare a protecției civile pentru anii 2026-2030, document care prevede măsuri pentru consolidarea prevenirii și intervenției în situații de urgență. Potrivit autorităților, programul pune accent pe dezvoltarea mecanismelor de avertizare, o mai bună coordonare între instituții și alinierea la standardele europene, astfel încât reacția statului în caz de criză să fie mai rapidă și mai eficientă.



