O intervenție medicală în premieră pentru Republica Moldova a fost realizată la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, unde medicii au efectuat primul transplant hepatic de la donator viu în care lobul de ficat a fost prelevat integral prin tehnică laparoscopică, o procedură minim invazivă utilizată în centrele medicale de excelență din lume. Operația a avut loc pe 12 februarie 2026 și a durat peste zece ore.
Pacienta, o femeie de 40 de ani din raionul Șoldănești, se afla în stadiu terminal al unei boli hepatice, iar transplantul reprezenta singura șansă de supraviețuire. Donatorul a fost fratele acesteia, în vârstă de 37 de ani, din raionul Florești, care a donat aproximativ 70% din ficat pentru a-i salva viața.
Intervenția a fost realizată de echipa condusă de profesorul Adrian Hotineanu, șeful Catedrei de chirurgie nr. 2 din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, împreună cu specialiștii de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.
Potrivit medicilor, prelevarea laparoscopică a lobului hepatic oferă avantaje importante pentru donator, inclusiv dureri postoperatorii mai reduse, un risc mai mic de complicații, o perioadă mai scurtă de spitalizare și o recuperare mai rapidă.
Această intervenție a devenit posibilă după ani de pregătire și instruire a echipei medicale în centre de excelență din Germania și Italia, unde chirurgii din Republica Moldova au acumulat experiență în tehnici laparoscopice avansate. Profesorul Adrian Hotineanu a subliniat că dezvoltarea chirurgiei minim invazive reprezintă o prioritate pentru sistemul medical.
„Această realizare confirmă capacitatea medicinii din Republica Moldova de a implementa proceduri chirurgicale de înaltă performanță și de a oferi pacienților tratamente moderne și șanse reale la viață”, a declarat medicul.
Potrivit specialiștilor, ambii pacienți au avut o evoluție postoperatorie favorabilă. Donatorul a fost externat mai devreme, iar pacienta a părăsit spitalul pe 10 martie, în stare satisfăcătoare.




