Sănătate

Peste 2,4 tone de biscuiți neconformi, retrași din comerț din cauza unui ulei contaminat

Aproximativ 2,4 tone de biscuiți au fost retrase din circuitul comercial după ce inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au depistat nereguli grave privind materia primă utilizată în procesul de producție.

Controlul a fost efectuat în cadrul unor acțiuni de monitorizare și verificare, iar specialiștii au identificat mai multe loturi de produse de cofetărie neconforme, în cantitate totală de 2.439,4 kilograme. Potrivit constatărilor, biscuiții au fost fabricați cu ulei de palmier care nu respecta cerințele de siguranță alimentară.

Analizele au arătat că materia primă conținea un nivel peste limitele admise de contaminanți de tip 3-MCPD, substanțe rezultate în anumite procese de rafinare a uleiurilor vegetale și strict reglementate la nivel internațional din cauza riscurilor potențiale pentru sănătate pe termen lung.

Pentru protejarea consumatorilor, autoritățile au dispus mai multe măsuri:

  • interzicerea și retragerea loturilor din comerț;
  • direcționarea întregii cantități către utilizare condiționată ca hrană pentru animale, sub supraveghere oficială;
  • sancționarea contravențională a operatorului economic și emiterea unor prescripții obligatorii pentru remedierea deficiențelor.

ANSA a reiterat că folosirea materiilor prime cu depășiri de contaminanți este interzisă și a subliniat obligația producătorilor de a introduce pe piață doar produse sigure și conforme. Instituția a precizat că va continua controalele pentru a verifica respectarea normelor privind siguranța alimentelor.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button