În contextul Galei Sportului 2025, organizată de Ministerul Educației și Cercetării în ianuarie, curent, Sergiu Gurin, secretarul de stat în domeniul tineretului și sportului (MEC) a înmânat diplome celor „care au scris istoria sportului moldovenesc prin muncă, disciplină și exemplu personal, care au pus temelia și au inspirat generații și care au demonstrat să spiritul sportiv nu are vârstă”. Numele antrenorului de lupte libere din or. Criuleni, Iaroslav Țurcan, a răsunat alături de cele ale veteranilor Mihail Malear (judo), Constantin Brînză (judo), Dumitru Popov (lupte greco-romane), Sergiu David (lupte libere) și Ion Dosca (dame).
Am fost curioși să aflăm mai multe detalii despre Iaroslav Țurcan, și i-am solicitat un interviu.
– La ce vârstă un sportiv intră în categoria „veteran”, că așa ați fost nominalizat?
– De la 35 de ani deja suntem veterani. Avem cinci categorii de vârstă. Eu sunt în categoria A, de la 35 la 40 de ani, eu având 38 acum, categoria B – 41-45 de ani, și tot așapână la 65 de ani.
– Care sunt performanțele Dvs în anul 2025, pentru care ați fost înaintat la această nominalizare?
– Sigur că pentru medalia de bronz la Campionatul Mondial rezervat veteranilor. Pentru acest merit am fost nominalizat „veteranul anului 2025”. Evenimentul a avut loc în Ungaria, în toamna anului trecut. Pe podium, campionul, cel de pe locul I, este din Kazahstan, a fost campion mondial la seniori, premiat la campionatul Asiei. Pe locul II este un concurent din Federația Rusă, pe locul III m-am plasat eu și un coleg din Ucraina. Am luptat cu doi ruși (de la cel de pe locul II am pierdut), cu un japonez și cu un bulgar. Din câte cunosc, propunerea a venit de la minister, Federația de Lupte Libere a fost de acord și am fost nominalizat.
– Cine este Iaroslav Țurcan, dacă e să vă prezentați acum?
– Sunt antrenor de lupte,în primul rând, după care sunt directorul adjunct al școlii sportive din Criuleni. Am fost sportiv de performanță, sunt triplu campion al Republicii Moldova la juniori. Am participat la campionatele europene, mondiale, la fel pe juniori. Acum doi ani am luat locul 5 la campionatul mondial, iar în anul 2025 – deja locul III , la veterani, l-am ocupat. Mă strădui să promovez luptele, modul sănătos de viață, să arătăm copiilor că se poate și la vârsta mai înaintată, deși mulți dintre ei leapădă sportul în floarea vârstei, atunci când trebuie să apară rezultatele. Din 2013 lucrez antrenor. Dacă e să vorbim de hobby, tot sportul este. Îmi place să stau în sală până la miezul nopții. Anul trecut, pentru medalia asta, m-am antrenat până târziu. M-a motivat și primarul, că îmi va achita drumul la campionat, și am vrut să iau maximal cât pot. Un alt hobby este vânătoarea, dar nu mai e cea cum era în evul mediu, să alergăm după carne, dar e vânătoarea sportivă. Mergem la vânătoare nu să omorâm, că toți avem ce mânca acasă, nu trăim din vânat. Îmi pierd timpul pe dealuri cu colegii, la aer liber, de dimineață până seara. Chiar dacă cade acolo un fazan, tot timpul eu îl cedez celor mai în vârstă vânători, niciodată nu mă duc cu trofeul acasă. Când nu-i sezon de vânătoare, sâmbăta, duminica putem merge la tir, dar, de fapt, avem și multe competiții în aceste zile. Mai sunt și arbitru de gr. 2 de categorie internațională. Anul trecut am arbitrat și campionatul european U-15, în Roma. Aici, la școală, sunt antrenorul a 20 de copii, începători. Am mai lucrat la școală, profesor de sport, dar acum am rămas doar la școala sportivă.
– De unde ați început dumneavoastră cariera? Cine v-a fost primul antrenor? La ce vârstă ați ieșit pe covorul de lupte?
– Am început cariera de lupte, în sport, în clasa 5-a. Tata m-a adus la Liceul Sportiv Internat Republican, unde primii antrenori mi-au fost Boris Sava și Nicolae Oriol. Tot în cl. 5 am pășit pe saltea pentru prima dată, la Liceul Sportiv. Atunci nu erau, cum acum sunt în sate, școli de sport. Era școală sportivă în Călărași, Taraclia, Comrat, Dubăsari, Tiraspol și Chișinău.
– Dar cum și-a dat seama tatăl dvs. că aveți aptitudini pentru acest gen de sport?
– În sat, la Cimișeni, se desfășurau, de obicei, de hram, trântă la cucoș, și eu participam de fiecare dată. Aveam un interes enorm, îmi plăcea să mă lupt, luam cam de fiecare dată cucoșul. Și tata s-a ocupat cu luptele. Dar mai era la noi în sat un sportiv, la greco-romane, o rudă, mai mare decât mine, și el tot m-a influențat. Îi spuneam badea Andrei și el mereu îl îndemna pe tata să mă dea la liceu. Deja și eu îl rugam pe tata să mă dea la trântă, nu știam, că e liceu sau altceva…
– Tatălui Dvs nu i-a fost jale să trimită de acasă copilul la 10 ani?
– Ei, nu i-a fost! Și noi avem acum discipoli de-ai noștri la liceele sportive republican, municipal, am și eu copii și mă gândesc că mi-ar fi dor, dacă s-ar duce. Nu știu cum dau părinții copilul de acasă (râde)! Acum e mai ușor, îi poți vedea mai des, dar când învățam eu, tata mă lua numai sâmbăta acasă. Pe urmă nici sâmbăta nu mai vroiam, îmi plăcea la școală, m-am acomodat.
– Dar ați mai revenit în sat să luați și alte trofee, nu doar cucoșul în copilărie?
– Da, am participat și la berbec, de multe ori l-am și câștigat, și la Cimișeni, și aici la Criuleni, și în alte sate, unde acceptau străini la lupte. Am socotit, așa, toți bercecii, cred că peste vreo douăzeci și ceva am.
– O stână!
– Da, și eu nu mănânc carne de berbec, tot îi dădeam altora, pe unii i-am dat la turma de oi.
– În spatele căror copii stă acum, ca antrenor, Iaroslav Țurcan și vă mândriți de ei?
– Pot spune de elevii noștri, care acum sunt la liceul sportiv municipal – Panfili David, cu un palmares impunător de medalii, despre care cred că anul acesta are șanse mari să câștige campionatul republicii, la vârsta lui, sperăm și la o medalie europeană, printre primii trei. Fratele lui, Panfili Matei. Mai e Nichita Sulim, dar el acum este nevoit să facă o pauză de jumătate de an, la recomandarea medicilor. Discipolii mei mai sunt Chirilov Constantin, Vasile Gudei, Batrîncea Valentin, Nicolae Stratulat, Vlada Tuchiluș. Din păcate, eu cred că două medalii la campionatul european le-am pierdut din cauză că unii din ei au abandonat luptele. Dar asta e viața lor, e viitorul lor, fiecare își vede drumul, însă noi, ca antrenori, vedem că am pierdut sportivii de valoare care puteau să ne reprezinte țara
și raionul Criuleni.
– Ce planuri aveți pentru anul curent, dumneavoastră personal și apoi cu discipolii?
– Personal, am dorința, dacă o să-mi permită sănătatea, să particip iarăși la campionatul pentru veterani, care va avea loc în Iordania, la toamnă. Cu elevii ne pregătim de campionatele republicii, U-13, U-15. Toate campionatele republicii pe vârste mici au loc în mai, iunie, iulie… În rest, să avem copii, să-i atragem la sport, să-i motivăm, să le
dăm ceea ce cunoaștem. Să-i antrenăm și în competiții cât mai multe, pentru că ei vor nu doar să lupte, dar și să iasă în lume.
– Cum calificați condițiile de muncă pe care le aveți și ce ar mai trebui, poate, să mai facă autoritățile pentru sportul din orașele mici, din sate, să motiveze copiii și antrenorii?
– La noi, în Criuleni, după cum știți, se dezvoltă luptele și fotbalul mai mult, dar ne străduim să dezvoltăm măcar vreo 4-5 probe. Avem condiții, sala ne permite să desfășurăm antrenamente. Comparativ cu alte școli, alte săli uneori fără căldură, fără vestiare, la noi e bine. Ce e rău – că avem campionate, competiții, la care ar trebui măcar o dată în lună să scoatem copiii, dar nu-s bani pentru deplasări. O competiție, cum spunea antrenorul meu, e ca o lună de antrenament pentru copii. Avem un buget foarte mic la școala sportivă, pe care l-am divizat la toate probele de sport, însă noi, luptătorii, suntem cei ce mai mulți antrenori și mai mulți copii și… „mâncăm” bugetul la 4-5 competiții. Noi n-am cerut de la părinți, dar au fost competiții unde părinții au intervenit și au zis „eu vreau să merg cu copilul meu.” Îa rest, la toate competițiile, noi, antrenorii, ne deplasăm cu mașinile noastre și deja școala sportivă ne achită mâncarea și drumul tur-retur. Acum s-a majorat suma la 250 lei pentru mâncare. Dar în anul trecut era 70-100 de lei maximum. Ne deplasam, de exemplu, la Călărași la 7 dimineața și ajungeam acasă la 8-9 seara, toată ziua erau competiții, trebuia să ne descurcăm cu acești 100 de lei. Rezolvăm prin a cere de la Consiliul Raional pentru transport și mâncare, dar numai pentru cei mari, mai mari de 20 de ani. Pentru cei mici, școala sportivă are grijă, dar școlii nu i se permite să aibă în buget acești bani. Doar școlilor de gradul superior li se permite să aibă bugete pentru cantonamente, competiții internaționale. Nu putem duce copiii la competiții peste hotare, la fel nu ne este permis, deși ar fi un moment motivațional pentru copii, să practice sportul, să vadă lumea. Este un minus acest moment. Salariul unui antrenor, pentru munca pe care o depune, este foarte mic. Eu am 4700 de lei ca antrenor de gr. I. Înainte eram calificați ca profesori-antrenori, acum numai antrenori. La profesori salariul e mult mai bun. Acum, dacă ai gradul 1 ca profesor, gradul de antrenor nu-ți se mai ia în con- siderare. O metodă de economie și asta. Am abordat întrebarea salarizării, burselor pentru sportivii veterani, deocamdată sunt alte priorități, deși ni s-a promis și nouă o schimbare.
– Ce mesaj aveți pentru cititorii acestui interviu?
– Să motivăm copiii, să renunțe la telefoane, să vină la noi la sală, să aleagă secțiile Școlii sportive Criuleni, pe care le avem la lupte libere, lupte greco-romane, box, tenis de masă, kick-box, fotbal, atletism, handbal, care sunt toate gratuite pentru copii. Avem 667 de copii, în toate filialele, dar vom fi bucuroși să vină și alți băieți și fete.
– La final – care este povestea prenumelui Dvs?
– E simplă, să nu fie spus banal. Tata a fost în orașul Yaroslavl, a făcut armată în Federația Rusă, și lui i-a plăcut acest oraș, acest nume. Trebuia să fiu Ștefan, ca bunelul, dar el a hotărât – Iaroslav. Deja fratele următor, mai mic decât mine, a luat numele bunelului Ștefan.
A dialogat, S. Cernov
Foto: de rând cu alți veterani ai sportului, premiați de MEC, al doilea din dreapta – Iaroslav Țurcan.
