Social

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova funcționează stabil, în pofida situației energetice din Ucraina

Sistemul Electroenergetic Național (SEN) al Republicii Moldova funcționează stabil și fără sistări ale transportului energiei electrice, anunță Întreprinderea de Stat „Moldelectrica”, operatorul rețelei de transport al energiei electrice din țară.

În contextul declarării stării de urgență în sectorul energetic al Ucrainei, autoritățile și specialiștii de la Moldelectrica monitorizează în permanență funcționarea sistemului național. Potrivit comunicatului oficial, nu sunt înregistrate întreruperi sau limitări ale transportului energiei către consumatorii finali, iar parametrii de funcționare rămân în limitele normale.

Compania subliniază că fluxurile de energie electrică sunt gestionate conform procedurilor operaționale și mecanismelor de securitate energetică, asigurând o coordonare continuă cu operatorii de sistem din regiune și cu autoritățile competente. Astfel, SEN menține stabilitatea și fiabilitatea rețelelor naționale de transport.

Totodată, Moldelectrica îndeamnă consumatorii să adopte practici responsabile de utilizare a energiei electrice, în special în orele de vârf, pentru a sprijini echilibrul dintre producere și consum. Operatorul de sistem deține planuri de continuitate și scenarii operaționale adaptate situațiilor excepționale, pregătite să răspundă prompt eventualelor riscuri la adresa securității alimentării cu energie.

Instituția promite să continue informarea publicului și a factorilor interesați cu actualizări privind evoluția situației energetice atunci când va fi necesar.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button