O persoană a suferit arsuri în urma unei explozii provocate de o scurgere de gaz de la un aragaz. Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de 13 ianuarie 2026, într-o gospodărie din satul Costești, raionul Ialoveni.
În comunicatul IGSU, cu referire la incidentul nefericit, se spune că deflagrația s-a produs într-o casă de locuit, s-a declanșat și un incendiu, iar o persoană – proprietarul, în vârstă de 58 de ani, a suferit arsuri pe jumătate din suprafața corpului, se află în grija medicilor, având starea grav-stabilă.
Două echipe de salvatori și pompieri au ajuns la locul cu fapta, au acordat ajutor persoanei rănite și au stins incendiul, dar menționează că bunurile din interiorul bucătăriei și unui dormitor au fost distruse.

Specialiștii IGSU, au stabilit preliminar că incidentul s-a produs ca urmare a nerespectării regulilor de exploatare a instalațiilor alimentate cu gaze naturale. Toate circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite de specialiști. În acest context, salvatorii și pompierii îndeamnă repetat cetățenii să verifice periodic funcționalitatea instalațiilor conectate la gaze naturale și să întrețină corespunzător alimentarea acestora cu gaze.
De asemenea, oamenii sunt rugați să aerisească încăperile înainte de utilizarea aragazelor și să respecte cu strictețe normele de siguranță, pentru a preveni situațiile de risc.
IGSU recomandă instalarea detectoarelor de fum și gaz în locuințe, deoarece acestea permit depistarea rapidă a scurgerilor periculoase și contribuie la prevenirea incidentelor grave. În caz de situații de urgență oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.



