Republica Moldova s-a realăturat oficial programului „Europa creativă”, devenind astfel cea de a patruzeci și una țară participantă la programul emblematic al Uniunii Europene care sprijină sectoarele culturale și creative.
Începând cu 1 ianuarie 2026, organizațiile, artiștii și profesioniștii din domeniul culturii din Republica Moldova sunt eligibili să participe la acțiunile publicate în cadrul componentei Cultură a programului actual, beneficiind de finanțare din partea UE în condiții de egalitate cu omologii din întreaga Europă.
Republica Moldova a fost deja asociată la programul „Europa creativă” în perioada de programare anterioară (2014-2020). Reasocierea țării la program a fost posibilă printr-un acord semnat la 2 septembrie 2025 în timpul vizitei comisarului Glenn Micallef în Republica Moldova și ratificat de această țară la jumătatea lunii decembrie 2025.
Acordul de asociere prevede, de asemenea, participarea viitoare a Republicii Moldova la componenta MEDIA a programului Europa creativă și participarea deplină la componenta transsectorială, odată ce legislația audiovizuală a țării va fi pe deplin aliniată la Directiva serviciilor mass-media audiovizuale a UE. Comisia Europeană sprijină Republica Moldova în eforturile sale de a realiza această aliniere cât mai curând posibil.
Europa creativă joacă un rol esențial în consolidarea sectoarelor culturale și creative ale Europei. Cu un buget actual de 2,44 miliarde EUR, programul sprijină mii de proiecte și profesioniști care promovează cooperarea transfrontalieră, mobilitatea artistică și diversitatea culturală.
Începând din 2014, programul sprijină proiecte de promovare a diversității culturale, de promovare a exprimării artistice și de stimulare a potențialului economic al industriilor creative.
Pe lângă țările UE, programul Europa creativă (2021-2027) este deschis participării țărilor terțe, cum ar fi țările candidate.



