Cei 25 consilieri raionali, prezenţi la şedinţa din 15 iunie, curent, prezidată de Dionisie Boaghie, au lucrat operativ şi au aprobat proiectele de decizii a 20 de chestiuni incluse în agendă. Printre problemele de rutină, dar de importanţă majoră pentru cetăţeni, consilierii au aprobat şi Planul de acţiuni anticorupţie şi integritate al Consiliului raional Criuleni, Programul raional în domeniul alimentaţiei şi nutriţiei pentru anii 2016-2020 şi Planul de acţiuni pentru 2016-2017 privind realizarea lui, Programul de reparaţii capitale la instituţiile şcolare preuniversitare din raion pentru 2016, Programul de reparaţie şi întreţinere a drumurilor publice locale pentru 2016, Regulamentul tip al Arhivei Consiliului raional Criuleni şi subdiviziunilor din subordine.
Au decis aleşii raionali şi să-şi aprecieze mai scump munca. De la 1 iunie, indemnizaţia consilierilor raionali se majorează de la 200 la 500 lei pentru participare la şedinţe şi lucru în comisiile consultative. Consilierii raionului Criuleni au decis să facă un cadou şefilor instituţiilor curative din raion în preajma sărbătorii profesionale şi să abroge decizia nr.06.11 din 25 martie 2016, revenind la lista precedentă de tarifiere pentru conducătorii instituţiilor medicale. Adică, coeficientul de multiplicare de la 5,5 la 5, spor de salariu de 50%, 25 la sută salariu în funcţie de medic, iar pentru contabili coeficientul de multiplicare de 4, 25-4, 0. Comisia juridică a dat aviz negativ proiectului de decizie, din considerentul că la tema dată se va reveni după publicarea noului regulament de salarizare a angajaţilor din domeniul ocrotirii sănătăţii peste câteva luni. Oricum, pentru moment proiectul a fost votat unanim. La fel ca şi pentru alocarea a 960 lei Centrului de sănătate Măgdăceşti pentru procurarea medicamentelor stupefiante, 47875 pentru reparaţia parţială a OMF Jevreni, 60000 Centrului de Sănătate Criuleni pentru procurarea amestecurilor adaptate pentru alimentaţia artificială a copiilor de până la un an din familii defavorizate.
Cu alte detalii vom reveni.
E. Motricală
Foto: criuleni.md