Est-CurierPolitic

Noua lege a cetățeniei impune examen la limba română și cunoașterea Constituției R. Moldova

Din 24 decembrie 2025, în Republica Moldova a intrat în vigoare o nouă Lege a cetățeniei, adoptată de Parlament la 10 iulie 2025 și publicată în „Monitorul oficial” la 24 septembrie. 

Noua lege impune solicitanților de cetățenie cunoașterea limbii române, capacitate dovedită în urma unui examen (nivel A2-B1). La fel, solicitantul va trece un examen de cunoaștere a Constituției statului și autoritățile și-au propus să nu facă o testare formală, ci una efectivă, care va garanta solicitantului integrarea reală în comunitatea statului.

O altă inovație este că nimeni nu va putea depune solicitarea de obținere a cetățeniei în locul persoanei care dorește să o primească. Adică, nu mai poate fi folosită o procură în acest scop, iar cel care dorește să fie cetățean va trebui să se prezinte personal, în carene și oase, la subdiviziunile Agenției Servicii Publice, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare, în funcție de domiciliul sau locul de aflare al acestuia. Această modificare urmărește contracararea tentativelor de obținere frauduloasă a cetățeniei. 

Legea nouă presupune și verificări mai amănunțite privind cazierul judiciar, situația financiară și autenticitatea actelor. 

Agenția Servicii Publice (ASP) explică, că prevederile legislative adoptate sunt în concordanță cu practicile europene, implementate în mai multe țări, precum România, Belgia, Polonia, Suedia, Austria, Cipru, Croația și altele. 

Legea cetățeniei Republicii Moldova se aplică solicitanților de cetățenie pe bază de origine; celor ce doresc să o obțină prin naturalizare (după o perioadă de ședere legală); persoanelor care aplică prin căsătorie; părinților sau tutorilor care solicită cetățenia pentru minori. Pentru minori, verificările se aplică părinților sau reprezentanților legali. Cetățenia prin naturalizare se acordă persoanei care are ședere legală continuă pe teritoriul Republicii Moldova cel puțin în ultimii 10 ani. 

Noua lege se adresează inclusiv persoanelor deportate sau refugiate de pe teritoriul Republicii Moldova, începând cu data de 28 iunie 1940, precum și persoanelor care le sunt urmași. În același timp, persoana căreia i s-a retras cetățenia Republicii Moldova în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) lit. a)–d) nu o poate redobândi, iar în cazul prevăzut la art. 22 alin. (1) lit. e) (persoana este inclusă în categoria persoanelor în privința cărora au fost aplicate măsuri restrictive internaționale la care Republica Moldova s-a alineat sau care au fost aplicate de Republica Moldova), o poate redobândi cu respectarea condițiilor naturalizării.

ASP informează, că în ultimii trei ani, au fost identificate peste o sută de cazuri de tentativă de obținere frauduloasă a cetățeniei Republicii Moldova prin acte falsificate sau prin prezentarea unor date nereale. Aceste constatări au impulsionat reforma și au determinat autoritățile să intervină ferm. Noua lege transmite un mesaj clar: Republica Moldova își prețuiește cetățenia și va conferi acest statut doar persoanelor care respectă valorile, legea și identitatea statului.

Legea stipulează și cazurile în care solicitantului i se va respinge solicitarea de obținere a cetățeniei. 

Art. 19  conține temeiurile pentru refuzul acordării cetățeniei Republicii Moldova, dacă persoana:

a) a comis infracțiuni contra păcii, crime de război sau crime împotriva umanității, prevăzute de tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte, precum și de legislația penală a Republicii Moldova, constatate prin hotărâre judecătorească definitivă;

b) este sau a fost implicată în activități teroriste;

c) în perioada de examinare a cererii în materie de cetățenie, execută sau are de executat o pedeapsă penală privativă de libertate în temeiul hotărârii judecătorești definitive; are antecedente penale nestinse sau se află sub urmărire penală ori se află în faza de examinare judecătorească – până la pronunțarea sentinței instanței de judecată definitive și irevocabile pe cauza respectivă;

d) desfășoară activitate care periclitează securitatea statului, ordinea publică, precum și în cazul în care prezintă pericol pentru societate;

e) s-a înrolat în formațiuni militare ilegale, în forțele armate ale unei entități neconstituționale, sau ale unui stat agresor, declarat astfel de către Organizația Națiunilor Unite, Parlamentul European ori Parlamentul Republicii Moldova, sau ale unui stat cu care Republica Moldova a rupt relațiile diplomatice ori cu care se află în stare de război;

f) nu întrunește integral condițiile pentru dobândirea prin recunoaștere, prin naturalizare, pentru redobândirea cetățeniei Republicii Moldova ori pentru acordarea acesteia în interesele țării, stabilite de prezenta lege;

g) în procesul de acordare, de recunoaștere sau de redobândire a cetățeniei, prezintă documente false sau falsificate, informații care nu corespund adevărului sau tăinuiește unele date pertinente, a căror cunoaștere constituie temei pentru refuz;

h) este inclusă în categoria persoanelor în privința cărora au fost aplicate măsuri restrictive internaționale la care Republica Moldova s-a aliniat sau care au fost aplicate de Republica Moldova.

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button