Programele naționale de eficiență energetică destinate sectorului rezidențial au generat economii pentru populație și au atras un interes crescut din partea gospodăriilor, potrivit datelor prezentate de Centrul Național pentru Energia Durabilă(CNED).
Cel mai vizibil impact îl are programul EcoVoucher, care vizează înlocuirea electrocasnicelor vechi și ineficiente energetic. Până în prezent, peste 40.000 de gospodării au beneficiat de acest mecanism, economisind aproximativ 8 milioane kWh de energie anual. Reducerea consumului se traduce într-o economie de circa 29,8 milioane de lei pe an la nivelul facturilor achitate de familii.
În paralel, autoritățile implementează programe de renovare energetică a locuințelor individuale și a blocurilor multietajate. Pentru asociațiile de proprietari din condominii sunt prevăzute granturi de până la 76%, completate de alocații suplimentare pentru gospodăriile vulnerabile energetic. Obiectivul este renovarea a sute de mii de metri pătrați de spațiu locativ și reducerea semnificativă a consumului de energie.
Un interes sporit a fost înregistrat și pentru programul Casa Verde, lansat în vara anului 2025. Din cele 745 de cereri depuse, peste două treimi au fost aprobate pentru prima etapă de finanțare, iar valoarea contractelor semnate se apropie de 100 de milioane de lei. Programul susține instalarea sistemelor fotovoltaice, a pompelor de căldură și a altor soluții moderne de eficiență energetică.
Pentru anul 2026, autoritățile anunță bugete extinse și noi apeluri de finanțare. Doar pentru blocurile locative multietajate este planată alocarea a aproximativ 200 de milioane de lei, iar peste 1.000 de gospodării ar putea primi sprijin prin Casa Verde. În același timp, sunt identificate provocări legate de lipsa specialiștilor și de calitatea serviciilor de audit și proiectare energetică.
Reprezentanții instituțiilor implicate subliniază că informarea populației rămâne esențială, iar cetățenii sunt încurajați să urmărească platformele oficiale pentru a aplica la noile programe de finanțare.



