Miercuri, 23 decembrie 2025 Guvernul Republicii Moldova a aprobat noul model de permis de conducere.
Acesta va fi pus în circulație după îndeplinirea tuturor condițiilor tehnice necesare, dar nu mai târziu de 31 mai 2026.
Data exactă de la care cetățenii vor putea solicita noul permis va fi anunțată suplimentar de către Agenția Servicii Publice.
Noul permis are un design actualizat și un nivel sporit de protecție împotriva falsificării. Printre principalele noutăți se numără:
- introducerea unui cod QR, care permite verificarea rapidă și sigură a autenticității documentului și a datelor înscrise pe acesta, prin intermediul Portalului guvernamental de verificare a datelor (verifica.gov.md), contribuind la digitalizarea serviciilor publice și verificarea momentană a veridicității acestuia.
- extinderea informațiilor privind eventualele restricții medicale ale conducătorilor auto.
Cetățenii nu trebuie să-și schimbe permisele de conducere actuale. Toate permisele aflate în circulație rămân valabile până la expirarea termenului înscris pe ele, după cum urmează:
- permisele de model 1995 – rămân valabile;
- permisele de model 2015 și 2019 – rămân valabile până la data expirării;
- permisele de model 2008 nu mai sunt valabile, deoarece termenul lor de valabilitate a expirat.
Noul permis de conducere va fi eliberat treptat, în paralel cu utilizarea permiselor deja existente, fără a fi necesară o preschimbare în masă.
Introducerea noului permis de conducere face parte din procesul de modernizare a serviciilor publice și de aliniere a Republicii Moldova la cerințele Uniunii Europene.



