Guvernul Republicii Moldova a aprobat noile valori ale salariului minim și ale salariului mediu pe economie pentru anul 2026, măsuri care vizează îmbunătățirea nivelului de trai al populației și stimularea pieței muncii.
Potrivit deciziei adoptate, salariul minim pe țară va fi majorat începând cu 1 ianuarie 2026 de la 5 500 de lei la 6 300 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169 de ore. Majorarea, de circa 15% față de anul precedent, este destinată în special sprijinirii angajaților cu venituri mici.
Totodată, salariul mediu lunar pe economie, utilizat ca indicator de referință în mai multe calcule bugetare și sociale, este prognozat la 17 400 de lei pentru 2026, față de 16 100 de lei în 2025. Autoritățile susțin că această creștere reflectă evoluțiile economice și dinamica pieței muncii.
În același timp, Guvernul a decis consolidarea măsurilor de sprijin social. Indemnizația unică la naștere va ajunge, din 2026, la 21 886 de lei, înregistrând o creștere de peste 130% comparativ cu anul 2021. Conform estimărilor oficiale, de această indemnizație vor beneficia peste 36 000 de copii anul viitor.
Executivul precizează că majorările salariale și ajustările sociale fac parte dintr-o politică economică orientată spre creșterea puterii de cumpărare, reducerea inegalităților sociale și consolidarea competitivității economiei naționale, fiind integrate în proiectul bugetului de stat pentru anul 2026.



