La 13 decembrie 2025, în jurul orei 12:57, Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a activat semnalul „Exploziv BRAVO” la Sectorul Otaci, ca urmare a unei alerte primite prin Centrul Regional de Coordonare Nord privind o posibilă amenințare cu explozive.
Incidentul a avut loc în Punctul de Trecere a Frontierei Vălcineț, unde un tren internațional care circula pe ruta București – Kiev (trenul nr. 100, compus din 4 vagoane) a fost supus unor verificări de securitate. Autoritățile au fost alertate după ce șeful de tren a fost informat de o sesizare transmisă anterior de Ukrzaliznytsia (Căile Ferate Ucrainene) că garnitura ar putea fi minată.
Imediat după recepționarea alertei, toate structurile abilitate au fost mobilizate pentru a interveni conform procedurilor legale, asigurând securitatea pasagerilor, a personalului feroviar și a infrastructurii. Verificările continuă, iar autoritățile tratează cu maximă seriozitate această sesizare.
Poliția de Frontieră a precizat că va furniza actualizări oficiale pe măsură ce vor exista date confirmate privind incidentul.



