Inspectoratul de Poliție Criuleni anunță că, în seara zilei de 6 decembrie, un bărbat de 64 de ani a fost depistat fără viață în apropierea unei stații PECO din orașul Criuleni.
La fața locului au intervenit imediat echipajele de poliție și medicii de urgență, însă persoana era deja decedată. Examinarea vizuală preliminară nu a indicat urme de moarte violentă. Corpul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Criuleni pentru efectuarea expertizei și stabilirea cauzei decesului, comunică Elena Baietrău, ofițer de presă IP Criuleni.
Potrivit poliției, bărbatul era dat dispărut din seara precedentă, după ce nu a revenit acasă din orașul Criuleni, unde muncea ocazional.
Oamenii legii continuă acțiunile de verificare pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului.



