Social

159 tineri specialiști vin să fortifice colectivele medicilor din țară. Cinci ajung în r. Criuleni

La 17 noiembrie, în incinta Ministerului Sănătății, a avut loc repartizarea pentru plasarea în câmpul muncii a absolvenților Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, programele de studii postuniversitare prin rezidențiat la specialitățile cu durata de 3 și 5 ani, promoția 2025.

 La deschiderea evenimentului, ministrul Sănătății, Emil Ceban, în calitate de președinte al Comisiei pentru repartizarea absolvenților programelor de rezidențiat ale USMF „Nicolae Testemițanu”, promoția 2025, a adresat un mesaj de încurajare tinerilor specialiști.

„Vă doresc succes în activitatea pe care o începeți astăzi, împlinire în profesia pe care ați ales-o și dedicare față de pacienții pe care îi veți avea în grijă. Am încredere în fiecare dintre voi că veți face față provocărilor și veți demonstra profesionalismul și responsabilitatea care vă caracterizează. Fie ca fiecare dintre voi să contribuie la dezvoltarea sistemului de sănătate și la creșterea calității actului medical din Republica Moldova.”- le-a dorit ex-rectorul Emil Ceban.

La ședința de repartizare s-au prezentat 159 de absolvenți, dintre care: 108 persoane cu studii bugetare; 51 de persoane cu contract (taxă de studii).

În raionul Criuleni, la fel, au fost repartizați câțiva specialiști din rândul celor tineri, și anume: doi medici vor completa statele Centrului de Sănătate Criuleni în calitate de medici de familie, un medic stomatolog pentru copii a fost repartizat la Centrul Stomatologic Raional Criuleni și alți doi tineri specialiști vor completa statele de personal ale Spitalului Raional Criuleni. E vorba de un specialist ortoped-traumatolog și un chirurg. 

Tinerii specialiști  sunt repartizați reieșind din locurile vacante și a posturilor, prioritar în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice cu necesitate acută de cadre medicale, la specialitățile: Endocrinologie, Hematologie, Medicina de familie, Medicina legală, Neonatologie, Reabilitare și medicină fizică, Epidemiologie, Igienă, Microbiologie, Dermatovenerologie, Medicina de urgență, Alergologie și imunologie, Nutriție și Dietetică, Chirurgie generală, Chirurgie pediatrică, Ortopedie și traumatologie, Neurochirurgie, Urologie, Parodontologie, Protetică dentară, Chirurgie dento-alveolară, Endodonție, Ortodonție și Pedodonție.

27 de absolvenți au fost repartizați pe loc; 81 de absolvenți au fost repartizați pe post, dintre care 45 în instituții municipale și republicane și 36 în instituții raionale.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button