În 2025, 36% dintre apelurile primite la numărul unic de urgență 112 nu au reprezentat situații reale de urgență?
Asta înseamnă, în medie, 2.101 apeluri nejustificate în fiecare zi.Mai mult, de la un singur număr de telefon au fost înregistrate 3.701 apeluri non-urgente, adică aproximativ 11 apeluri pe zi, fără un motiv real., comunică Ana Carpovici, specialistă superioară în relații publice, Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112.
Fiecare apel fals sau nejustificat înseamnă secunde prețioase pierdute, secunde care pot face diferența între viață și moarte.
Aceste apeluri pot părea nevinovate, dar consecințele lor pot fi dramatice.
În timpul în care operatorii răspund la un apel non-urgent, cineva aflat într-o situație critică poate aștepta disperat ajutorul care întârzie să vină.
Apelurile care nu justifică o intervenție:
- întârzie preluarea apelurilor reale;
- țin ocupate liniile de urgență;
- pot întârzia deplasarea echipajelor specializate de urgență.
Numărul 112 este o linie de salvare, nu o glumă. Folosirea abuzivă a acestuia răpește șansa la viață a celor care chiar au nevoie de ajutor. Apelează 112 doar în caz de urgență reală! Sună responsabil!
Apelurile false pot întârzia intervențiile care salvează vieți!



