După ce a fost ales în funcția de șef al legislativului, Igor Grosu a primit Stindardul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, care simbolizează autoritatea Președintelui în cadrul organului reprezentativ suprem al poporului și unicii autorități legislative a statului.
În discursul susținut în plenul Parlamentului, Igor Grosu a menționat despre angajamentele pentru următorul mandat.
„Avem o șansă unică – să devenim Parlamentul Integrării Europene. Este datoria generației noastre să nu pierdem această șansă. Pentru următorii ani, ne angajăm să ridicăm standardele de viață, să modernizăm instituțiile și să facem investiții pentru a asigura creștere economică. Cu sprijinul prietenilor noștri europeni, vom construi mai multe drumuri, spitale, vom moderniza școli și universități, vom sprijini industrializarea agriculturii, vom stimula exporturile și dezvoltarea companiilor noastre, vom dubla vânzările de mărfuri și de servicii create la noi, în Republica Moldova pe care să le exportăm în întreaga lume”, a subliniat Președintele Parlamentului.
Procedura de vot a fost una secretă.