
Pentru trimestrul IV 2025 subscrierile vor avea loc în următoarele intervale:
- 6 – 15 octombrie;
- 3 – 12 noiembrie;
- 1 – 10 decembrie.
În această rundă, investitorii vor putea opta pentru obligațiuni cu maturități de 2, 3 sau 4 ani, în funcție de obiectivele lor financiare.
Valorile mobiliare de stat în sumă de 50.000.000 (cincizeci milioane) lei vor fi plasate prin intermediul platformei electronice” Programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova” în perioada de subscriere 6 octombrie – 15 octombrie 2025.
VMS prin subscriere 06.10.2025-15.10.2025
Cine a cumpărat VMS pe parcursul a IX emisii?
Analiza evoluției emisiunilor de valori mobiliare de stat (VMS) și profilul investitorilor în perioada septembrie 2024 – august 2025, căcută de Ministerul Finanțelor denotă o creștere a interesului pentru astfel de investiții.
Cea mai mare cerere a fost înregistrată în decembrie 2024 și a depășit de trei ori oferta. Atunci au fost plasate investiții de peste 151 milioane lei.
Cele mai multe tranzacții au avut loc, însă, în luna martie 2025, când 1.145 investitori au făcut 1.700 achiziții de VMS.
Profilul investitorului tipic : Vârsta medie – 42 de ani, predominanța categoriei 36–45 ani, preferință pentru maturități pe 1 și 2 ani, preponderent din mediul urban, în special la Chișinău.
Investitorii fideli, care revin constant la subscrieri, generează aproape 80% din volumul total investit.
Potrivit Ministerului Finanțelor, cel mai tânăr investitor are 18 ani, iar cel mai în etate – 84 de ani și a subscris 200 mii lei în VMS.
Platforma a fost lansată la sfârșitul lunii iulie 2024, iar prima subscriere prin intermediul acesteia a avut loc în septembrie 2024.
Până în prezent, au fost desfășurate 9 emisiuni de VMS, investițiile atingând un volum de aproximativ 653 milioane de lei, prin 6419 tranzacții realizate de 2309 investitori.