
Bărbatul în vârstă de 53 de ani, în seara zilei de 6 septembrie curent, ar fi plecat de acasă cu un motocultor de model Zubr și nu s-a mai întors.
Rudele au alertat poliția despre dispariția acestuia, iar oamenii legii au început căutările. Primarul s. Marcăuți, Dubăsari, Alexei Leahu, spune că au fost verificate și înregistrările de pe camerele video din sat, dar se presupune că omul a pornit seara târziu pe un drum de ocolire.
Cadavrul acestuia a fi fost depistat abia în după-amiaza zilei de ieri, 10 septembrie, în jurul orei 14:40, între localitatea Marcăuți,unde domicilia și s.Molovata, de unde era originar.
Organele de drept cercetează circumstanțele incidentului.
Din nefericire nu este prima tragedie în Republica Moldova în care figurează un motocultor.
Regulamentul Circulației Rutiere spune că pentru a fi admise în traficul rutier, motocultoarele cu remorcă trebuie să întrunească o serie de condiții,inclusiv echipare cu cel puțin un far, semnalizatoare de direcție și catadioptri.
Conducătoriir de motocultoare cu remorcă au mai multe interdicții, printre care: să schimbe direcţia de mers fără a semnaliza şi fără a se asigura că din faţă sau din spate nu vin vehicule cărora le pot pune în pericol siguranţa deplasării.
De asemenea, este INTERZISĂ circulația motocultoarelor pe timp de noapte și în condiții de vizibilitate redusă, dacă nu sunt utilate cu far.