
Agenția Servicii Publice (ASP) anunță extinderea unui serviciu digital modern, lansat anterior în regim de pilotare la Cahul – depunerea online a cererii pentru susținerea examenului auto (proba teoretică și practică).
Cine poate accesa serviciul?
- Orice persoană fizică cu act de identitate valabil, certificat de absolvire a școlii auto și certificat medical valabil.
- Serviciul poate fi accesat cu sau fără autentificare prin MPass.
- Cei care dețin semnătură electronică vor beneficia de completare automată a datelor – mai rapid și mai simplu.
Cum funcționează serviciul?
- Accesează site-ul ASP www.asp.gov.md și intră în rubrica „Programare prealabilă”.
- Completează cererea online pentru examenul teoretic sau practic.
- Achită serviciul prin platforma guvernamentală de plăți electronice MPay.
- După achitare, veți accesa calendarul sau veți primi un email cu un link către calendarul zilelor disponibile. Selectezi data și ora care îți convine.
Avantaje pentru cetățeni:
- Evitarea cozilor și a drumurilor inutile.
- Reducerea timpului de așteptare.
- Posibilitatea de modificare sau anulare a programării, simplu, prin email:
- cu cel puțin 24h înainte – pentru programările de urgență;
- cu cel puțin 72h înainte – pentru programările obișnuite.
- Vizualizarea zilelor disponibile înainte de achitare.
Aveți nevoie de mai multe informații?
Ghiduri utile pentru completarea cererii online sunt disponibile pe site:
Începând cu luna mai și până în prezent, la subdiviziunea ASP Cahul au fost depuse online peste 2470 de cereri pentru susținerea examenului auto (proba teoretică și practică).