La 26 aprilie 1986, ora 1 și 23 minute și 58 secunde a explodat reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. S-a produs cel mai grav accident din istoria nucleară civilă și cel mai mare dezastru ecologic din istoria umanității – 190 de tone de substanțe radioactive au ajuns la peste 1000 de metri în atmosferă și au fost purtate de curenți de aer pe distanțe imense. Efectele contaminării se simt și acum, după 39 de ani de la explozie.
26 aprilie e ziua în care umanitatea a tresărit și a conștientizat pericolul invizibil care poate secera vieți și marca destine. în 1986 accidentul nuclear de la Cernobîl nu a fost anunțat operativ și nici acțiuni de prevenție rapide nu s-au luat pentru a proteja comunitatea de norul radioactiv. Era Uniunea Sovietică și membrii PCUS nu intenționau să pericliteze paradele pompoase din 1mai și 9 mai. Ulterior la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl au fost mobilizați mii de tineri.
Din raionul Criuleni au fost trimiși în acel iad 67 de bărbați. La 25 aprilie 2025, când participanții au fost invitați de autorități la un eveniment de comemorare erau în liste doar 30.
Ion Stahi, primul președinte al asociației participanților la lichidarea avariei de la Cernobîl spunea că au fost chemați la datorie bărbați cu armata făcută, care puteau să înfrunte greutățile și acum au datoria să se îngrijească de sănătatea lor.
– Majoritatea au fost la armată, știau greutățile militărești, dar aici s-a adăugat atomul, care a acționat negativ și asupra mediului înconjurător și a populației. Problema e că toți vor pensii mari, salarii mari, dar trebuie să ne gândim de unde se iau acești bani. Ne mai ajută țările europene, dar le zic băieților: ” mulțumiți de ce este și atât cât mai puteți – mai lucrați și singuri, că nu toate vin din cer, trebuie de pus și singuri mâna– zicea Ion Stahi.
Valeriu Damaschin de la Boșcana a fost printre primii ajunși la centrala atomică: „Nu eram asigurați că vom ajunge la această aniversare. Controlam fiecare metru la reactor. Ne era și frică, spre deosebire de civili, noi eram în epicentru. Munca noastră se masura în secunde.”
Mihai Botezatu, a ajuns la Cernobîl în iarna 1987: „Ce o intrat în inimă nu se uită. Am primit citația la ora 22 și trebuia a doua zi la ora 6 să mă prezint la comisariatul militar. Nu știam unde ne ducem, pentru ce. Ne-au încărcat într-un autobus. Ne-au dus la o bază militară în stânga Nistrului. Acolo ne-au ras pe cap, ne-au dat haine și ne-ai pus injecții. Am stat patru zile, apoi am fost trimiși într-o altă unitate, în Ucraina, și de acolo la Cernobîl. Țin minte și acum zapada până la brâu pe care trebuia s-o rânim. Nu s-a întors nimeni sănătos de acolo. Când atingeam o anumită doză de radiație eram trimiși acasă, dar ca să ne rețină mai mult indicațiile dozatoarelor uneori erau micșorate… ”
Vicepreședintele raionului Roman Onică își amintea de consătenii săi viața cărora a fost marcată de acea avarie și de o rudă care nu a ajuns să împlinească 40 ani.
Peste 3.500 de persoane din Moldova au fost trimise între 1986 și 1990 pentru a participa la lichidarea consecințelor dezastrului nuclear de la Cernobîl. Majoritatea acestora erau bărbați între 20 și 45 de ani, mulți dintre ei militari, pompieri, medici, ingineri, electricieni, șoferi sau muncitori construcții.
Aproximativ 700 de persoane au fost mobilizate chiar în primul an după accident (1986).
Conform datelor Asociației Republicane a Cernobîliștilor din Moldova, aproape jumătate dintre acești lichidatori moldoveni au decedat ulterior, în mare parte din cauza bolilor cauzate de expunerea la radiații (precum cancer, boli cardiovasculare, afecțiuni ale sistemului nervos și ale aparatului respirator).
Mulți dintre acești participanți se confruntă și azi cu probleme de sănătate și sociale, iar ajutorul oferit de stat este adesea considerat insuficient. Deși cei care au supraviețuit au fost recunoscuți drept „participanți la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl” și beneficiază de un statut social special ce presupune și bilete de tratament la stațiuni balneare, servicii medicale dedicate.
În discursul de apreciere a aportului „cernobâliștilor”, președintele r. Criuleni, dl Alexandru Carțîn, îi îndemna să folosească posibilitățile existente pentru a-și fortifica în primul rând sănătatea.