Poliţie

Reținut în aeroport

Ofițerii Centrului pentru Combaterea Crimelor Cibernetice și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS și angajații Serviciului ordine publicǎ și intervenții exploziv al Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internaţional Chişinău, anunță reținerea unui cetățean al Republicii Moldova, din Tiraspol, suspectat de comiterea infracțiunilor de încălcare a dreptului de autor și a drepturilor conexe, precum și spălarea banilor în proporții deosebit de mari, într-o cauză penală pornită în anul 2024.

Acesta a fost reținut în momentul când intra în țară pe cale aeriană, comunică poliția.md.

În speță, oamenii legii au stabilit că în perioada anului 2022 – până în prezent, suspectul de 38 de ani, aflându-se pe teritoriul Republicii Moldova, comercializa, prin intermediul unui magazin online, produse piratate ce aparțin unei companii internaționale, obținând astfel venituri ilicite în proporții de circa 5 milioane de dolari. 

În urma măsurilor procesual-penale, de la acesta au fost ridicate sume de bani în valută străină (700 Euro, 100 dolari, 57 750 ruble), carduri bancare, telefoane mobile, precum și dispozitive de stocare a informațiilor, documente și înscrisuri relevante anchetei.

Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore, ulterior fiindu-i aplicată mǎsura preventivă.

https://youtu.be/WN94YppN9dw

Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă  închisoarea de la 5 la 10 ani.

Oamenii legii continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button