Educaţie

Vacanța va dura până la 20 ianuarie și pentru elevii din or. Dubăsari

 

Vacanța de iarnă a elevilor din regiunea transnistreană va fi prelungită până pe 20 ianuarie, în contextul crizei energetice. Decizia a fost luată de autoritățile  din Tiraspol, transmite novostipmr.com.

Reprezentanții așa-zisului Minister de Educație au declarat că vacanța elevilor din colegii, de asemenea, va fi prelungită până pe 20 ianuarie, precizează sursa citată.

Autoritățile din Tiraspol au menționat că inițial a fost propusă trecerea la învățământul online, însă, din motivul deconectărilor de energie electrică, nu va fi posibil ca profesorii și elevii să participe simultan la lecții.

Pentru a recupera timpul pierdut în vacanță, într-o singură lecție vor fi concentrate mai multe teme.

 La 6 ianuarie 2025 nu aveau căldură 131 școli, 147 grădinițe și 1 565 blocuri locative.

La 1 ianuarie 2025 Gazprom a sistat livrarea gazului către Republica Moldova, lăsând fără carburanți regiunea transnistreană, care era principalul consumator al gazului rusesc.

Criza energetică a fost previzibilă or, timp de 30  ani regiunea nu plătea pentru gazul rusesc acumulând o datorie de peste 11 mld dolari.

Capacitatea maximă de producție din regiune este de doar 154 MW, față de un necesar de 219 MW. Din acest motiv au loc  deconectări de energie electrică în evantai: 3 ianuarie: 1 oră. 4 ianuarie: 3 ore. 5 ianuarie: 4 ore.
Autoritățile din Republica Moldova au propus soluții clare încă din luna decembrie pentru a evita această situație:
11 decembrie 2024: Propunerea de achiziție a gazului de pe Bursa Română de Mărfuri (BRM).
20 decembrie 2024: Propunerea de prelucrare a gazului achiziționat de SA Energocom în energie electrică la MGRES.
31 decembrie 2024: Testarea rutei transbalcanice pentru import de gaze prin Bulgaria.
2 ianuarie 2025: Tiraspoltransgaz a refuzat cooperarea pentru achiziții de gaze de pe piețele regionale.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button