E toamnă caldă și liniștită la Berlin. Obiectivele turistice sunt la fel de asaltate de vizitatori, serile calde adună în fața porții Brandenburg oameni de toate etniile care populează Berlinul. Cântă doi tineri, intonează șlagăre populare odinioară, mulțimea cântă cu ei, aplaudă. O lume colorată, pașnică și tolerantă.
Bundestagul se pregătește pentru a-l întâmpina pe președintele american. Mulțimea de echipaje de poliție, ceea ce nu era cu o seară mai devreme, lasă de înțeles că momentul este important, poate chiar foarte important.
Peste două zile Moldova va ieși la vot și subiectul a fost în centrul atenției tuturor discuțiilor pe care un grup de jurnaliști de la Chișinău le-a purtat cu colegii din Berlin. Ce spun sondajele? Referendumul va trece? Care sunt pericolele?
Discutăm cu un grup de colegi din Ucraina, Rusia, Belarus, refugiați la Berlin. Andrei din Minsk e cineast, s-a refugiat la Berlin cu toată echipa care producea seriale de satiră politică. Vorbim despre valul de dezinformare și de propagandă de la Kremlin, care invadează Moldova. „De ce să trageți de timp, parcă ai trage un plasture încet de pe o rană? E mai puțin dureros dacă rupi deodată, brusc” – face el aluzie la interminabilul proces de tranziție de la starea de țară post-sovietică a Moldovei la cea de țară cu statut de candidată la aderare, el fiind de părere că acum nu există alternative potrivite de asociere pentru Moldova, decât cu UE. Părerea lui este fundamentată de propria experiență de a fi fiul unei patrii care nu-i oferă libertățile lumii libere.
Frica de nou și nostalgia pentru trecut
Întâmplarea și medierea Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate face să o cunoaștem pe Cornelia Potzel. E traducătoarea care a însoțit grupul de jurnaliști moldoveni în turul clădirii Deutschlandradio, o instituție de presă cu o istorie de 78 de ani. A fost curioasă să afle cum stăm în R. Moldova cu starea de spirit, care sunt categoriile de indeciși privind perspectiva europeană a țării. La rândul meu, am fost curioasă să aflu, cum a fost pentru ea și familia ei procesul de reunificare a Germaniei.
… Avea 29 de ani, era traducătoare la o agenție de stat care s-a desființat după căderea zidului, în 1989. A trebuit să se adapteze și să învețe a fi liberă profesionistă, să se obișnuiască cu regulile unui stat capitalist, să fie competitivă.
”În Germania democrată totul era mai sigur: te duceai la școală, după clasa a 10 făceai bacalaureat și te duceai la facultate. Apoi sigur aveai un loc de muncă. Câstigai 800 de mărci lunar, chiria costa 70, aveai grădiniță pentru copii, femeile puteau lucra.Tot ce era legat de viața socială, era ieftin, ceea ce a făcut ca economia după reunificare să se prăbușească. Dacă încercai, însă, să fugi din est în vest și erai prins, sau erai critic față de guvern, aveai probleme. Reunificarea a fost un șoc, dar, bine, pentru generația care avea 50 sau 60 de ani când a căzut zidul. Tatăl meu a lucrat ca jurnalist la televiziune și apoi, când a venit un șef din vest, a zis că voi, ceea ce ați făcut până acum, nu e nimic bun, totul a fost prost, acuma faceți așa! Germania de vest pentru Germania de est a fost o piață nouă. Adica, nu geografic, dar capitalistă. Cei din vest spuneau despre cei din est că oamenii aceștia sunt comuniști, adică, egal cu răul. Eram marginalizați, nu se ținea cont că și noi am făcut școală – și bună, am învățat o meserie, am avut o viață, și din punctul de vedere moral și sufletesc nu am fost oameni răi”, povestește Cornelia, absolventă a Universității din Timișoara. Întrebată, dacă s-ar întoarce timpurile, ar vrea să revină la viața de până în 1989, spune un nu categoric.
„Pentru mine a fost tocmai bine să mai încerc ceva nou. Tatăl meu și-a găsit ocupație, a fost jurnalist sportiv, mama, la fel, și-a găsit ocupație la un birou de stare civilă. Mai am un frate și o soră, noi toți ne-am descurcat, pentru noi este mult mai bine. Ai toate libertățile, poți face ce vrei, numai tu ai grijă de viața ta. Eu spun „Da” Europei. Moldoveni, duceți-vă la referendum și votați „Da” UE. Uniunea Europeană n-o să vă impună nimic din ceea ce nu doriți, pentru că voi alegeți, ce bani doriți să cheltuiți și pentru ce proiecte. Și pentru copiii dvs va fi mult mai bine, pentru că ei se vor descurca și vor crește cu aceste valori, cu aceste posibilități, și o să facă față. Acuma sunteți țară candidat, pe urmă – membru nou. Există atâtea posibilități, doar să știți să accesați fondurile UE. Puteți să mobilizați bani pentru tot felul de proiecte și chestii sociale. E mult mai bine să fiți parte a ceva mai mare. Și în UE există probabil corupție, sunt și decizii aiurea sau exagerate, ca, de exemplu, „banana trebuie să fie dreaptă”, dar nimeni nu este nevoit să mănânce numai banane drepte!” – își spune punctul de vedere Cornelia Potzel.
Mai nostalgici după vechiul sistem comunist au fost părinții Corneliei, povestește chiar ea, care aveau aproape 60 de ani în anul când a fost demolat zidul Berlinului, în 1989. Născuți în 1931, și-au continuat munca și după reunificare, iar anii lucrați până la acel moment le-au fost recunoscuți și au primit o pensie destul de mare cu care au putut să trăiască, afirmă Cornelia. Deși le-a rămas o pată pe suflet, pentru că au fost și jigniți uneori pentru trecutul lor „estic”, totuși, părinții săi au recunoscut deseori, că au o viață frumoasă, au călătorit mult și nu au regretat aderarea la lumea liberă.
„Răzbunarea” trecutului schimbă tabloul politic în unele regiuni germane
Margarete Wohlan este redactoră în departamentul cultural și politic al Deutschlandradio. În zona de interes a redacției de știri intră și Republica Moldova, problema transnistreană și relațiile țării noastre cu restul lumii. Totuși, lipsa de reporteri în zona Moldovei face ca știri despre țara noastră să apară pe pagina acestei instituţii de presă maxim de două ori pe an, deși urmărește actualitatea. O întreb pe Margarete, ce crede despre viitorul regiunii nerecunoscute cu capitala la Tiraspol, locuitorii căreia sunt și cei mai ușor manipulați de dezinformarea și influența Federației Ruse în raport cu perspectiva europeană a Republicii Moldova, cum a fost, în opinia sa, reunificarea și ce riscuri comportă situația aproape similară care ar putea surveni în viitorul apropiat – reîntregirea Moldovei.
„Reunificarea a fost primită cu euforie, atât în țara mea natală, Polonia, cât și în Republica Democrată Germană (RDG) unde locuiam, mai mult din motive financiare. Ne mergea mult mai bine după reunificare, aveam un curs de schimb unu la unu, standardul de viață a crescut, dar au existat și anumite dezavantaje, care acum, după 35 de ani, „se răzbună”. Vorba e că în momentul reunificării germanii din est nu prea au fost tratați de la egal la egal și acest fapt are repercusiuni acum. „Răzbunarea” e situativă și ar veni din partea celor care atunci erau considerați mai puțin valoroși, se conturează anumite narative care încă mai accentuează diferența dintre fostele Germanii de est și de vest. Această așa numită răzbunare s-a văzut în primul rând la alegerile regionale, unde Alianța pentru Germania și un partid de extremă stângă, apărut în est, Alianţa Sahra Wagenknecht, adună în ultima vreme membri cu nemiluita, ceea ce nu se vede în vest. Faptul că aceste lucruri au ieșit la suprafață la alegeri, arată că e o mișcare de protest împotriva felului în care au fost tratați foștii germani de est. În al doilea rând, tendința exprimă și o anumită nostalgie față de fosta RDG. Oamenii zic că nu era, totuși, foarte rău, chiriile erau mici, de mâncare aveau cu toții, toți aveau de muncă, și așa mai departe. Cumva amintirea nu mai devine așa de neagră” – explică Margarete Wohlan tendințele și narativele care au adus la schimbări neașteptate pe plan politic în Germania.
Întrebată dacă ar fi un risc similar și în Republica Moldova, în cazul reîntregirii țării cu teritoriile din stânga Nistrului, Margarete crede că da, ar fi un risc, de aceea actuala guvernare în frunte cu Maia Sandu ar trebui să-și îmbunătățească semnificativ comunicarea cu oamenii, ca să facă față valului de dezinformare și să nu piardă pozițiile pe care încă le deține și cursul european pentru care militează.
„Democrația nu este perfectă, dar ea trebuie salvată”
Pe lângă numeroase întruniri pe care le-am avut în timpul acestei vizite de studiu cu profesori pe domeniul comunicării, colegi din media și din organizațiile de media, vizităm și muzeul Stazi – Memorialul Hohenschonhausen al victimelor poliției secrete sau cea mai odioasă închisoare și mașinărie de persecuție a celor ce erau critici față de guvernul RDG.
Excursia de peste două ore este ghidată de Jochen Scheidlen. În vârstă de cca 80 de ani, Jochen a fost deținutul acestei închisori timp de peste un an și jumătate, între 1966-1968. Povestește cu lux de amănunte despre mașinăria de opresiune care funcționa în Germania, bazată pe minciună și falsuri, pe frică și paranoia celor ce aveau misiunea de a oprima. El a fost unul dintre cei peste 40 de mii de persoane care au fost deținuți între pereții acestei închisori. Agenții reușeau să interogheze în fiecare noapte peste 100 de oameni, pentru că atâtea sunt celulele pentru interogatorii. Cca 900 dintre ei au murit sau și-au pus capăt zilelor, cum a fost și cazul unui coleg de celulă cu care Jochen a stat împreună câteva luni…
Scheidlen a fost arestat pentru că a împărțit, împreună cu alți patru colegi cu aceleași viziuni, proclamații în care cereau nemților să nu creadă tot ce le spune propaganda guvernamentală, cu privire la mișcarea de rezistență care lua amploare în Cehoslovacia, și ea o țară sub influența sovietică. Întrebat de ce face acest efort să ghideze excursii și, practic, să rememoreze de fiecare dată tot ce i s-a întâmplat, răspunde, cu zâmbet calm, uneori și cu o glumă, că o face cam de 15 ani pentru că „democrația nu este perfectă, dar ea trebuie salvată”.
S. Cernov
Foto: Berlin, octombrie 2025.
