Social

Nici nu bănuiau că au luat credite din Rusia pe care trebuie să le achite

Sute de susținători ai blocului „Victoria”, format din partide afiliate lui Ilan Șor, s-au trezit cu datorii pe care urmează să le achite băncii ruse „Promsveazbank”. Banca respectivă se află sub sancțiuni internaționale și este emitenta cardurilor MIR care sunt eliberate masiv cetățenilor R.Moldova cu scopul de a-i corupe.

Astfel, unii s-au bucurat că primesc lunar sume de bani în calitate de „ajutor”, chiar dacă în schimb  li se cere să participe la diverse acțiuni de protest, precum și să voteze împotriva referendumului privind integrarea în UE, dar și să susțină candidații lui Șor la alegerile prezidențiale.  Au primit chiar și instrucțiuni video cum să procedeze și să activeze.

Ziua de luni, 7 octombrie, însă i-a luat pe mulți prin surprindere. În adresa redacției Deschide.MD au parvenit mai multe mesaje, în care persoanele anunță că au primit în seara zilei de luni, 7 octombrie, mesaje de la banca din Rusia, prin care  sunt anunțați că, începând cu 1 noiembrie, urmează să ramburseze un credit obținut anterior. Care e valoarea creditului cetățenii nu cunosc.

Limita dumneavoastră de credit a fost epuizată. Termenul primei plăți va începe de la 1.11.2024. Pentru fiecare zi de întârziere se va aplica o penalitate de 0,1%”, se arată în mesajele primite.

După ce au primit mesajul, speriați, oamenii au început să-i sune pe curatorii lor din cadrul blocului, însă aceștia nu le-au dat nici  un răspuns clar.

Am primit un mesaj, precum că avem datorii pe care trebuie să le plătim. Nu este în regulă ce se întâmplă. Ne-au promis una, dar vedem cu totul altceva. Am căzut în capcană. Nu ne-am așteptat la așa ceva”, ne-a declarat o femeie dintr-o localitate din nordul R.Moldova.

Aceeași situație a fost înregistrată și la Sud.

Ieri a venit un mesaj că am un credit de achitat, iar pentru fiecare zi de întârziere vor fi aplicate penalități. Nu știu ce să fac cu aceasta. Am sunat de câteva ori pe reprezentanții blocului, dar nimeni nu răspunde. Nu înțeleg de ce se comportă așa cu noi? Au promis una, dar vedem altceva. Sunt șocat. Eu și consătenii suntem îngrijorați și nu știm ce să facem. Ce va fi mai departe”, a spus un bărbat din Cahul.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button