Prin tragere la sorț Comisia Electorală Centrală a stabilit ordinea prealabilă de înscriere în buletinul de vot a candidaților desemnați la funcția de Președinte al Republicii Moldova care au depus documentele necesare și listele de subscripție în vederea înregistrării în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024 la 19 și 20 septembrie .
Astfel: Octavian Țîcu, desemnat de Blocul electoral „ÎMPREUNĂ” – poziția a opta;
Victoria Furtună, desemnată de un grup de cetățeni – poziția a noua.
Tudor Ulianovschi, desemnat de un grup de cetățeni – poziția a zecea;
Igor Munteanu, desemnat de Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare – poziția a unsprezecea;
Natalia Morari, desemnată de un grup de cetățeni – poziția a douăsprezecea;
Până la 20 septembrie, CEC a înregistrat patru candidați, alte opt dosare se află în proces de examinare.
Dintre cele 13 grupuri de inițiativă înregistrate, unul singur nu a adus la CEC listele de subscripție cu semnături și, respectiv, candidatul Alexandru Arseni, nu va putea participa la alegeri.
Apropo, legislația electorală interzice candidaților să utilizeze resurse administrative, inclusiv prin lansarea sau participarea la lansarea proiectelor de infrastructură sau a achizițiilor efectuate din bugetul public național, utilizarea echipamentelor, a mijloacelor, a bunurilor publice. Autoritățile/instituțiile publice și cele asimilate nu pot transmite/acorda concurenților electorali bunuri publice sau alte favoruri decât pe bază de contract, în condițiile de egalitate.
Competitorilor electorali li se interzice organizarea de concerte, concursuri, alte evenimente sau demonstrații cu implicarea interpreților, a personalului de creație și/sau artistic atât din țară, cât și de peste hotare, afișarea în timpul desfășurării acestora slogane sau alte mesaje și/sau distribuirea de materiale ce conțin simbolistica competitorului electoral sau alte elemente de identificare a acestuia, precum și participarea la aceste evenimente în scop de promovare politică.
Concurenții electorali pot organiza întâlniri cu alegătorii, iar autoritățile sunt obligate să asigure posibilitatea desfășurării unor astfel de întâlniri în termeni și condiții egale.