Urmărirea penală inițiată în 2019 a durat 1 an și 4 luni, iar judecarea cauzei – mai bine de 4 ani, fiind examinată în procedură generală, inculpații nerecunoscându-și vinovăția .
În rezultatul analizei probatoriului administrat, la 09 august 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a recunoscut vinovați doi angajați ANSA de corupere pasivă, condamnându-l pe unul la 7 ani și 6 luni de închisoare și pe ce-l de-al doilea la 7 ani de închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis, în ambele cazuri cu amendă de 400 000 lei, cu privarea de a ocupa funcții publice pe un termen de 10 ani.
Alți doi inculpați au fost recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii de corupere activă, fiind condamnați la câte 6 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în mărime a câte 300 000 lei fiecare.
Cel de-al treilea angajat ANSA, cât și ceilalți doi condamnați la închisoare, au fost recunoscuți vinovați de fals în acte publice, însă liberați de pedeapsa penală în legătură cu expirarea termenului de prescripție.
Totodată, s-a dispus confiscarea specială în mod solidar a sumei de 681.637,87 lei, din contul celor trei angajați ANSA cu titlu de contravaloare a mijloacelor bănești rezultate din infracțiuni, fiind menținut sechestrul asupra bunurilor acestora.
Mijloacele bănești în sumă de 3.400 dolari SUA și 200 lei ridicate în cadrul percheziției, din momentul rămânerii definitive a sentinței vor completa bugetul statului.
CE AU GREȘIT?
În perioada septembrie 2018 – februarie 2019, detaliază Procuratura Anticorupție, cei trei angajați ANSA au implementat o schemă ilicită de eliberare a certificatelor fitosanitare pentru exportul fructelor și legumelor pe piața Federației Ruse.
Funcționari publici din cadrul ANSA, ar fi pretins și primit între 50 și 90 de dolari SUA pentru fiecare certificat eliberat ilegal. În total, în perioada menționată, persoanele învinuite ar fi primit ilegal aproximativ 700 000 lei. Aceste acțiuni au permis exportul unor loturi de produse agricole către Federația Rusă, fără a respecta cerințele fitosanitare impuse, în baza certificatelor fitosanitare false.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.