Publicitate Politică

ANDREI NĂSTASE: “MOLDOVA ÎN PRIMUL RÂND”

Mă adresez pe această cale către aleșii locali, fie că e vorba de primari, fie că e vorba de consilieri, dar bineînțeles și către oamenii de la vetrele noastre sacre.

Vă scriu aceste rânduri cunoscând bine situația în care vă aflați și problemele zilnice cu care vă confruntați. Vreau să vă asigur că aveți în mine un partener de nădejde, gata să vă ajute în depășirea acestei situații complexe și dificile.

După cum bine știți, m-am implicat activ de-a lungul timpului pentru ca localitățile Moldovei să obțină o autonomie locală reală, nu doar mimată de guvernări. Am propus și am obținut ca inițiativa legislativă prin care banii colectați din impozitele persoanelor fizice să rămână în totalitate la dispoziția primarilor să devină lege. Acesta a fost un succes real, aducând un plus ANUAL de 680 de milioane la bugetele localităților noastre.

Ulterior, am propus și un proiect de lege care prevedea ca o parte din fondurile colectate din localitatea dumneavoastră, din impozitele persoanelor juridice, să rămână la bugetul local: 25% din fonduri să rămână la sate, 10% la orașe și 5% la municipii. Având aceste fonduri la dispoziție, ați putea să le direcționați către problemele principale ale comunității. Autonomia locală presupune ca anume comunitățile să dispună de o parte din fonduri în funcție de necesitățile stringente. Dacă e nevoie să se repare dispensarul, fără a depinde de Guvern, să aveți acces la fondurile necesare.

Acest proiect a fost refuzat de Shor, socialiști și de actualii guvernanți. Ei s-au opus pentru că nu vor să aveți libertatea de a acționa fără condiționalitățile lor partinice. Proiectul, extrem de util, a fost radiat din registrul secretariatului parlamentului imediat ce PAS-ul a câștigat alegerile cu promisiuni false despre autonomia locală.

Dragi primari, greul din Moldova stă pe umerii domniilor voastre. Sunteți mereu în contact cu oamenii și știți cel mai bine ce așteaptă ei! Guvernele vin și pleacă, dar de obicei nu le interesează în mod real problemele de la firul ierbii. Știu că de multe ori sunteți șantajați, mințiți, forțați să aderați la partid, doar pentru ca acesta să se laude la finalul alegerilor cu un număr mare de aleși locali. Pentru PAS, ați fost de multe ori doar un număr. De aceea, nici ei nu au votat legea pe care am propus-o, și astfel continuați să nu aveți o autonomie locală, așa cum există peste tot în UE.

Am decis ferm să pornesc un nou proiect politic. Vă scriu aceste rânduri nu pentru a veni cu promisiuni deșarte, așa cum o fac alții, ci pentru a vă cere să aveți încredere. Vă asigur că mă voi lupta pentru aleșii locali din această țară, că îi voi apăra să nu fie șantajați, mințiți, umiliți și că voi face tot ce este posibil ca să obțină cu adevărat pârghiile necesare pentru a-și dezvolta localitățile. Știu că ați făcut minuni și cu fonduri puține, dar putem face mult mai mult dacă sursele de venit vor spori prin intermediul unor legi drepte.

Stimați primari și aleși locali, dragi cetățeni, împreună putem obține lucruri mari. De aceea, oricine dintre dumneavoastră va dori să se alăture proiectului meu politic și să-l sprijine, va fi bine primit. Astfel, vom deveni o forță cu adevărat puternică, cu Moldova în primul rând.

Cu respect și considerație,

Andrei Năstase, candidat anunțat la președinția Moldovei

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Back to top button