A fost lansat apelul III de depunere a cererilor de solicitare a plaților directe în sectorul zootehnic din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță deschidere pentru recepționarea cererilor de solicitare a plăților directe per animal în perioada 11 iulie – 13 septembrie 2024.
Anul acesta, pentru prima dată, se lansează plata directă pentru kilogramul de lapte de oaie și de capră. Cererile pentru plățile directe pe kilogram de produs (lapte de vacă, oaie și capră) pot fi depuse în perioada 11 iulie 2024 – 23 august 2024.
Eligibili pentru plățile directe pe cap de animal sunt crescătorii de animale care îndeplinesc condiția ca exploatațiile zootehnice sunt autorizate, animalele sunt identificate și asigurate.
Pentru plățile directe pe kilogram de produs, se aplică aceleași criterii de eligibilitate, plus cerința de a prezenta dovezi care atestă livrarea produsului către procesatori și/sau procesarea acestuia în propriile unități autorizate. Cantitățile de lapte trebuie să fie indicate în kilograme pe facturi.
Toate actele relevante și detaliile suplimentare sunt disponibile aici: https://aipa.gov.md/ro/plati-sector-zootehnic