Sfintele sărbători pascale, prilej de bucurie şi optimism, ne oferă ocazia să le urăm locuitorilor raionului Criuleni multă sănătate, fericire şi belşug în viaţa de zi cu zi. Pentru ca aceste manifestări să nu fie umbrite de evenimente nedorite, Secţia situaţii excepţionale Criuleni recomandă populaţiei, dar şi slujitorilor lăcașelor de cult, să respecte următoarele măsuri privind apărarea împotriva incendiilor.
Pe timpul slujbelor religioase, în lăcaşele de cult, se recomandă:
1. ACCESUL enoriașilor în incinta lăcașului de cult se permite în limita capacității bisericii, în scopul evitării accidentelor.
2. MENȚINEREA ușior de acces/evacuare în poziție deschisă, obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase cu public numeros. În condițiile unui număr foarte mare de credincioși, se recomandă desfășurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericii.
3. PARCAREA autoturismelor personale să se facă asfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenție ale serviciului de salvatori și pompieri sau să împiedice accesul la hidranții exterior de incendiu.
4. APRINDEREA și așezarea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate.
5. AMENAJAREA unor locuri pentru depunerea lumânărilor aprinse, la distanța de siguranță față de elementele combustibile din interiorul bisericii, de preferință în tăvi metalice umplute cu nisip. Evitarea apropierii acestora de materiale combustibile (icoane, tapetării, mobilier, etc.)
6. STINGEREA lumînărilor la finisarea activităților și evacuarea resturilor în locuri sigure, în afara bisericii.
7. AMPLASAREA mijloacelor de încălzire la distanțe sigure față de elementele de construcție, decorurile sau mobilierul combustibil.
8. VERIFICAREA la sfărșitul slujbelor a deconectării instalației electrice de la sursele de alimentare, și a sistemelor de încălzire.
9. DOTAREA lăcașelor de cult cu mijloace de primă intervenție în caz de incendiu și menținerea acestora în stare permanent de funcționare.
10. MARCAREA vizibilă a ieșirilor și stabilirea modului de evacuare a persoanelor în caz de pericol pentru evitarea producerii de accidente.
STIMAȚI CETĂȚENI, NU UITAȚI! PRINTR-UN COMPORTAMENT PREVENTIV VĂ SALVAȚI VIAȚA !
ÎN CAZ DE SITUAȚII DE URGENȚĂ, APELAȚI numărul unic 112!