Numărul victimelor e în creștere în urma masacrului de vineri seara, 22 martie 2024, din sala de spectacole a centrului comercial Crocus CITY HALL din orașul Krasnogorsk, situat la periferia vestică a Moscovei, unde urma să concerteze trupa ”Piknik”.
Surse locale spun că în sală s-ar fi putut afla 6200 persoane, căci toate biletele la concertul care urma să înceapă la ora 20 au fost vândute și spectatorii deja erau în sală. Pe la ora 18.30 bărbaţi în haine de camuflaj au deschis focul cu arme automate în centrul comercial, iar apoi au intrat în sala de spectacole unde au ciuruit spectatorii.
Atacul a fost revendicat de militanţii Statului Islamic. Purtătorul de cuvânt al SI susține că „atacul vine în contextul unui război normal în desfășurare între Statul Islamic și „ţările care luptă împotriva Islamului”.
Potrivit informațiilor actualizate, prezentate de Comitetului de Anchetă din Rusia, citat de Reuters şi AFP 143 de oameni au murit și alți 145 au fost răniți, mulți dintre ei fiind acum în stare gravă.
Într-un comunicat, anchetatorii au precizat că au găsit „mai multe cadavre în timp ce curăţau dărâmăturile”.
Potrivit guvernatorului regiunii, Andrei Vorobiov, operaţiunile de căutare a victimelor sub dărâmături vor dura câteva zile: „Echipele de salvare lucrează 24 de ore din 24 la faţa locului (…) Alte douăzeci de cadavre au fost găsite sub dărâmături. Munca va continua cel puţin alte câteva zile”
Patru persoane suspectate de comiterea atacului de la Crocus City Hall, centru comercial de lângă Moscova, au fost arestate. În urma unei urmăriri cu maşina acestea au fost prinse în regiunea Breansk. În total, au fost reţinute 11 persoane, a anunţat şeful Serviciului de Securitate FSB.
Atacul de la Crocus CITY HALL este cel mai sângeros din Rusia de la sediul şcolii din Beslan din 2004.
Duminică, 24 martie 2024 în Rusia este declarată zi de doliu.