Divertisment

Ca o punte de legătură între generații

La data de 4 ianuarie, la Holercani, în incinta Centrului Comunitar Multifuncțional „Baștina”, a avut loc o seară a colindelor tradiționale cu genericul „Șezătoare, punte între generații”. Gazdele Vitalie și Maria Marinuță, au precizat că organizarea acestei activități în preajma Crăciunului, sărbătorit în localitatea noastră de majoritatea sătenilor pe stil vechi, vine din necesitatea de a promova valorile culturale și religioase tradiționale. Pe vremuri, în arealul românesc de pe ambele maluri ale Prutului, după Lăsatul Secului de Crăciun, începea sezonul șezătorilor, care erau organizate seara, în zile lucrătoare. În acea perioadă, acestea erau singurele întruniri în care oamenii nu doar munceau, dar și socializau.

Marina Sandu-Porubin, șefa Bibliotecii Publice din localitate, le-a povestit celor prezenți despre semnificația șezătorilor și în general a Crăciunului pentru creștinii ortodocși. La fel ca și alți participanți, doamna bibliotecară a depănat și unele amintiri despre sărbătorile de iarnă din copilăria sa.

Gabriel Șeremet, care a venit la șezătoare cu toată familia, a povestit cum în localitatea sa natală, chiar și acum, familiile se strâng la șezători, iar în preajma Crăciunului și sfântului Vasile merg cu colindatul și uratul cu cetele, folosind căruțele sau săniile înhămate la cai.

Daniela Cogălnicean, studentă la București, revenită pentru sărbători acasă, a povestit elevilor din liceu, majoritari la această șezătoare, experiența sa în a colinda și ura, dar și despre unele șotii, pe care le făceau în liceu.

Împreună cu soțul suntem iubitori ai tradițiilor noastre românești, îți vibrează sufletul de bucurie când îmbraci o ie și-ți amintești de strămoși și de cele sfinte, înălțând colinzi la cer. Postul Crăciunului pe vremuri era perioada șezătorilor, care erau organizate seara, în zile lucrătoare. În acea perioadă, aceste adunări erau singurele întruniri în care oamenii nu doar munceau, dar și se veseleau cântând. Acum, când oamenii au devenit mai ocupați, au diferite gadget-uri, Internet, televizor și au devenit mult mai închiși în activitățile lor, tradițiile vechi nu se mai mențin. Am discutat cu soțul și cu unii colegi din Asociația noastră de băștinași și am decis să încercăm să facem un prim pas pentru a învia această tradiție și în localitatea noastră. Am sperat să avem mai mulți săteni, dornici de a cânta colinzi și de a depăna amintiri ca pe vremuri. Faptul că au fost prezenți la șezătoare mai mulți elevi din liceul local, ne dă speranța că vom putea renaște această tradiție în viitor – ne-a povestit Maria Marinuță.

Șezătoarea a fost chiar interesantă. Am simțit și eu pe pielea mea ce înseamnă într-adevăr o șezătoare. Am fost încântată de cele vorbite și povestite acolo. Am aflat unele obiceiuri din trecut, și am ascultat cu entuziasm poeziile și povestirile din copilărie ale participanților la mari – a spus Paulina Moisei.

Chiar dacă la început stăm la dubii dacă să mă duc la șezătoare sau nu, mă bucur că am fost prezent. A fost interesant pentru mine. Am petrecut o seară frumoasă alături de alți colegi și locuitori ai satului. Nu mai fusesem la nici -o șezătoare până atunci și personal m-a surprins și amenajarea, dar m-am bucurat să ascult cele povestite – a spus Josan Lilian.

Timp de peste două ore, cei prezenți au cântat colinzi, au citit și spus poezii și au depănat amintiri. La șezătoare nu a lipsit nimic pentru a reda atmosfera acestora de altădată. Fiecare a adus câte ceva bucate, ținând cont că eram în postul Crăciunului. Au fost mere coapte, biscuiți de post, mere și miere, nuci și covrigei pentru colindători, și multe alte bunătăți. Nu a lipsit nici vinul fiert și colacul tradițional, care reprezintă infinitul, un început fără sfârșit. Atmosfera a fost caldă, frumoasă și toți au căzut de acord că această practică trebuie menținută și dezvoltată pe viitor.

Ionela Chiriac, stagiară ” Est-Curier”

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button