Între 90 și 100 de procente din voturi – da, și așa e posibil! au câștigat primarii aleși din primul tur în câteva sate și comune din regiune. Rezultatele se consideră prealabile, până când vor trece de procedura de validare.
Câte 100% din voturile valabil exprimate au mers către unicii candidați rămași în cursă în acele primării, unde s-au înregistrat doi candidați, iar unul a fost scos din cursă în urma hotărârii CSE, care a vizat candidații partidului „Șansă”, sancționați pentru coruperea alegătorilor.
În așa fel, primarul com. Miclești, Iurie Buga, primara com. Dolinnoe, Pavlina Țelișceva, și primarul s. Marcăuți, Dubăsari, Alexei Leahu, au un scor de sută la sută, din lipsă de un al doilea, măcar, concurent.
Dacă la alegerile precedente Pavlina Țelișceva, la fel, a fost unica candidată la funcția de primar, și la fel a luat toate voturile consătenilor săi, precum și 9 mandate în consiliu, din partea Partidului Socialiștilor, care a susținut-o, atunci Iurie Buga a avut doi contracandidați. Buga a câștigat în 2019 mandatul în calitate de candidat democrat cu cca 63,93% din voturile valabil exprimate ale locuitorilor din satele Miclești și Stețcani. La aceste alegeri a candidat din partea PAS.
Alexei Leahu, primar de Marcăuți, Dubăsari, în 2019 a mers la scrutin cu alți doi contracandidați pe listă, susținut de BE ACUM, și a luat primăria din primul tur cu 50,49% din voturi. La aceste alegeri a candidat de la PAS.
Satul Doroțcaia din r. Dubăsari este încă o localitate, în care sătenii au încredere în primarul care este. În 2019, Valeriu Berzan, candidat den partea PSRM, a câștigat primăria satului Doroțcaia, obținând 98,53% din voturi. Berzan a avut atunci un concurent din partea Partidului „Șor”. Și de această dată a câștigat Valeriu Berzan, cu un scor mai mic, dar la fel de sigur – 85,26%, având un contracandidat de la PAS și un altul scos din cursă.
Primăria Drăsliceni a fost un scop țintit pentru cinci candidați la alegerile locale din anul 2019. Atunci a câștigat Petru Buzu, susținut de BE Acum, cu un număr de 54,48% din voturi. La alegerile locale din 2023, Petru Buzu a fost unul din trei candidați inițial, iar după ce unul a fost scos din cursă, Buzu, candidatul PAS, a luat din prima 92,81% din toate voturile exprimate de locuitorii din Drăsliceni, Ratuș și Logănești.
Dacă în anul 2019 turul doi a fost organizat într-un singur sat din r. Dubăsari – Oxentea, și în urma acestuia a fost validat mandatul lui Valeriu Rusu, susținut de PSRM, pentru cel de-al patrulea mandat, atunci în anul 2023 alegătorii i-au acordat lui Valeriu Rusu, candidat independent, sub 10% din voturi. Rusu a condus satul timp de 16 ani, având, în diferiți ani, susținerea diferitor partide.
Rămâne la cârma satului Corjova primarul cu cele mai multe mandate – dl. Gheorghe Ojog, candidatul Partidului Liberal, cu un număr 64,15% din buletinele de vot valabile, ceea ce este aproximativ cu rezultatul de acum 4 ani. Doar că în 2019 dl Ojog a fost candidatul Partidului Unității Naționale. Ojog este primar în Corjova din 1995.
Candidatul independent Veaceslav Moscalciuc a acumulat mai multe voturi pentru consiliul raional Criuleni decât unele partide cum ar fi, de exemplu, PCRM sau Partidul Schimbării, PDCM sau PL. Tot dumnealui a luat cele mai multe voturi pentru funcția de consilier local ((35,62% sau 701 voturi) la Dubăsarii Vechi, mai multe chiar decât lista consilierilor din partea formațiunii politice (32,67% sau 643 de voturi) care l-a susținut pe candidatul cu cele mai multe voturi pentru funcția de primar, Vitalie Casian, candidatul Ligii Orașelor și Comunelor.
Același lucru s-a întâmplat la Oxentea, unde candidatul independent pentru funcția de consilier local, Victor Tataru, s-a bucurat de mai multă încredere decât lista de consilieri cu cele mai multe voturi pentru consiliul sătesc – cea a PAS. Scorul, în acest caz, este de 29,68% și 19,71% din sufragii.
Turul doi al scrutinului va avea loc pe data de 19 noiembrie, însă vor concura doar candidații pentru funcția de primar.
Totodată, PP „Șansă”, eliminat din cursă pe motiv că ar corupe alegătorii, a contestat rezultatele alegerilor locale în toate cele 36 de circumscripții electorale de nivelul II, pe motiv că candidații retrași din cursă ar fi fost eliminați ilegal și că cetățenii au fost lipsiți de dreptul de a-și exprima liber opțiunea de vot.
Într-un comunicat difuzat preșei, Misiunea de Observare a Alewgerilor ENEMO a menționat, cu privire la excluderea candidaților, că, citat: „ENEMO consideră că decizia de anulare a înregistrării candidaților ar fi trebuit să fie luată de către Organele de Gestionare a Alegerilor și că dreptul la recurs ar fi trebuit să fie asigurat. Intervenția CSE – o structură formată, în mare parte, din membrii executivului – cu privire la dreptul de a participa la alegeri ridică îngrijorări cu privire la imixtiunea executivului în procesul electoral.”, de arată în comunicat.