Alegeri locale

Începe campania electorală, dar fără concerte și alte evenimente cu implicarea interpreților

Din 6 octombrie  începe campania electorală pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023, anunță Comisia Electorală Centrală.

Candidații, dosarele cărora se află în proces de examinare de către consiliile electorale de circumscripție, vor începe campania electorală la data înregistrării.

Potrivit CEC, în campania electorală, candidaților le este interzis să utilizeze resursele administrative, inclusiv prin lansarea sau participarea la lansarea proiectelor de infrastructură sau a achizițiilor efectuate din bugetul public național, utilizarea echipamentelor, a mijloacelor, a bunurilor publice. Autoritățile/instituțiile publice și cele asimilate nu pot transmite/acorda concurenților electorali bunuri publice sau alte favoruri decât pe bază de contract, în condiții de egalitate.

Competitorilor electorali li se interzic organizarea de concerte, concursuri, alte evenimente sau demonstrații cu implicarea interpreților, a personalului de creație și/sau artistic atât din țară, cât și de peste hotare, afișarea în timpul desfășurării acestora a sloganelor sau altor mesaje și/sau distribuirea de materiale ce conțin simbolistica competitorului electoral sau alte elemente de identificare a acestuia, precum și participarea la aceste evenimente în scop de promovare politică.

Concurenții electorali pot organiza întâlniri cu alegătorii, iar autoritățile administrației publice locale sunt obligate să asigure posibilitatea desfășurării unor astfel de întâlniri în termeni și condiții egale.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button