EducaţieEst-CurierSocial

De ziua lor, profesorii vor fi invitați la Arena Chișinău, iar creșterile salariale ar putea fi posibile din anul următor

Profesorii se vor putea bucura de majorări salariale abia la începutul anul 2024.

După cum a anunțat Ministrul Educației Dan Perciun, într-o conferință de presă din 28 septembrie, acum au loc discuții cu sindicatele privind condițiile și mărimea acestor majorări, în contextul în care breasla pedagogică se va mulțumi în această toamnă cu plăți unice anunțate în urma rectificării bugetului. 

Pentru că încă nu a fost elaborat bugetul pentru anul următor, estimările privind creșterea salariilor profesorilor sunt precoce, afirmă ministrul Perciun, citat: „iar o cifră concretă ar putea fi clară pe la mijlocul lunii noiembrie, după ce vor fi clare lucrurile inclusiv cu prețul la gaze, electricitate și alte elemente care influențează posibilitățile statului de a oferi o creștere salarială”.

Săptămâna curentă, majorări salariale s-au anunțat pentru angajații din sistemul medical, actori, regizori și alți specialiști din cadrul instituțiilor de cultură aflate în subordinea Ministerului Culturii. Plăți unice vor primi cca 100 de mii de angajați din învățământ, poliție.

În prezent, un profesor începător cu normă didactică deplină (18 ore săptămânal) este plătit cu aproximativ 6700 de lei, iar un profesor cu experiență – 9 – 9,5 mii lei. Sporuri specifice se achită celor care acoperă mai mult decât o normă didactică, care au de controlat caiete, gestionează un laborator sau lucrează cu elevi cu cerințe educaționale speciale.

Pentru anul viitor, ministerul și-a propus să crească îndemnizația de încadrare a tinerilor specialiști de la 120 de mii de lei la 200 de mii de lei, iar din anul curent guvernul a aprobat dublarea burselor studenților la pedagogie. Ministerul își propune să investească mai mulți bani în căminele studenților la pedagogie, suma fiind de 80 mln de lei dintr-un proiect acordat de Banca Mondială. Ministrul promite condiții mai bune în căminele Universității de Stat din Moldova și a Universității Pedagogice „Ion Creangă”, acum având loc procesul de evaluare și de selecție a clădirilor care vor fi supuse renovării în anul viitor.

Tot din 2024, la pedagogie va fi introdusă media de admitere minimă de „7”.

În acest an festivitatea de „Pedagogul Anului” se anunță una de anvergură, pentru care va fi rezervată Arena Chișinău, cu participarea a cca 9 mii de specialiști, inclusiv din raioane, organizator fiind Ministerul.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button