Cadavrul carbonizat al unui copil a fost găsit, după ce a fost stinsă o grămadă de baloți de paie cuprinși de flăcări. Tragedia a avut loc astăzi în satul Gaspar, raionul Edineț, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit datelor preliminare, mai mulți copii se jucau în curte și au dat foc la o grămadă de baloți de paie, iar când flăcările au cuprins baloții, copii mai mari au fugit, iar cel mai mic, un băiețel de 3 ani nu a reușit.
Cazul se cercetează.
IGSU îndeamnă cetățenii să respecte cu strictețe regulile de apărare împotriva incendiilor, mai ales, în perioada caniculară și roagă maturii, care au în grijă copii, să-i monitorizeze strict, pentru a nu le permite jocul cu focul în spațiile deschise și în apropierea sectorului locativ.
În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.