Revenirile acasă au devenit din ce în ce mai rare. Pandemie, război, prea multe impedimente s-au adunat în ultimii ani.
… Mijloc de iulie. După o călătorie de peste trei mii de kilometri cu autocarul (Moldova a devenit destul de inaccesibilă din punct de vedere al spațiului aerian), iată-mă-s, aici, la câțiva kilometri distanță de satul meu. Microbuzul a cotit la stânga, printre vii.
„Va trebui să merg încet, – ne anunță șoferul microbuzului care ne ducea până acasă. – La ce drum aveți aici, îmi stric mașina”.
Și a mers încet. Și i-am dat dreptate. Am 35 de ani, merg la Chișinău pe acest drum de pe la vârsta de 16 ani și de atunci starea acestuia este într-o constantă degradare. Eu călătoresc o dată în câțiva ani. Ce fac cei ce o fac zilnic?
Scriu și semnează petiții, aflu peste câteva zile de la o locuitoare a satului Hîrtopul Mare, care circulă zilnic, ca și alți (zeci?) de locuitori pe acest traseu pentru a merge la muncă la Chișinău. Dumneaei a inițiat o petiție în luna februarie, care a fost semnată de către circa o mie de locuitori și care a fost înaintată către președintele raionului Criuleni, domnul Pavel Spînu, dar și către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
După cateva zile petrecute în sat, am aflat, din întâmplare, că Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, domnul Andrei Spînu, vine într-o vizită de lucru: oportunitatea perfectă de a afla ce se mai întâmplă în sat și care sunt directivele, mi-am zis eu, și am mers la ședință.
Cred ca sunt omul care are prea multe așteptări de la asemenea tipuri de întâlniri. Ori, eu mă așteptam sa văd mai multă lume, e momentul potrivit pentru a discuta despre problemele satului. Dezinteres sau lipsa de informare?
În fine, sa revenim la ședința din 22 iulie.
Am sa trec peste raportul de partid, căci partea cea mai interesantă este etapa întrebări-răspunsuri, la care s-au discutat cu adevărat problemele localnicilor.
Problema drumurilor: toata lumea este la curent cu acest lucru, din păcate, nu toată lumea circulă zilnic pe drumuri uzate, așa ca: „Bani nu-s!” Sau, pentru reparația capitală a porțiunii de drum L440 Hîrtopul Mic – Zăicana – Hrușova, cu o lungime de 8,4 km, ar fi necesare circa 60 mln lei, însă Consiliul Raional Criuleni pentru 2023 pentru drumuri are alocate în total 8,3 mln lei. Prin urmare am sa citez o parte din răspunsul acordat de către președintele raionului, în urma înaintării petiției: „… actualmente reparația capitală a acestuia, având în vedere mijloacele financiare disponibile, este imposibilă”.
Domnul ministru a confirmat că este la curent cu această problemă a localnicilor din comuna Hîrtopul Mare, dar nu are la moment o soluție. Ar fi posibilă examinarea schimbării statutului drumului, din public local în public național, pentru a putea fi alocate fonduri naționale pentru reparație. Nu ni s-a spus, însa, când.
O alta problema de ordin local pusă în discuție, printre multe altele naționale, a fost una de ordin cadastral. Or, în urma măsurărilor masive ale terenurilor, care a avut loc cu circa 10-11 ani în urmă, o parte a terenurilor locuitorilor comunei (și se pare ca nu doar ai comunei Hîrtopul Mare) s-au pomenit proprietate a primăriei. Chiar dacă din punct de vedere fiscal locuitorii continuă să plătească taxele funciare, din punct de vedere a titlului de proprietate terenurile nu le mai aparțin. Un paradox, în opinia mea. O alta problema cunoscută la nivel régional și național, și conform spuselor celor prezenți, la soluționarea căreia se lucrează pe plan local. Problema este mult mai complexă și mai veche decât pare, și constat încă o dată că, totuși, e adevărat că Moldova e țara minunilor.
S-a discutat și despre școală, și despre probabilitatea de inchidere a unei școli din comună, sau comasare a celor două. Domnul ministru e de părere ca nu poate avea loc învățare de înaltă calitate dacă ar fi, spre exemplu, doar cinci elevi într-o clasă. Eu sunt de părere, totuși, că învățământul de calitate nu poate fi făcut cu copii treziți mult prea devreme dimineața pentru a parcurge câțiva kilometri ca să ajungă la scoală. Copiii ajung deja obosiți și, probabil, flamânzi.
Dar eu nu fac parte nici din sistemul de învățământ, nici din oricare alt sistem din Republica Moldova. Sunt doar un membru al diasporei, care, dacă ar fi sa citez o persoana prezentă la ședința de sâmbătă, al cărui nume nu-l cunosc, „diaspora vine acasă și ne consumă carburanții”. Să știți că nu v-am consumat nimic, dragi săteni, care aveți astfel de gândire, doar am cheltuit niște bani în Moldova, am participat un pic la susținerea câtorva unități de comerț locale și naționale. Dar, doar cu titlu de informare, să știți că companiile petroliere au servicii de statistică și marketing, și prevăd un stoc mai mare de produse pentru perioada în care „vine diaspora și vă consumă carburanții”, deci crizele prin care trece Moldova nu sunt neapărat din vina diasporei.
În fine, fără drumuri, pamânturi, școli și cu „cel mai mic preț la gaz”, vorba dlui ministru Spînu, satul meu are, într-adevăr, un viitor European, doar că nu vom putea ajunge până la el căci după ploaie, printre vii, drumul e rău. La ieșirea din sat a fost instalat panoul „drum închis”, care curând s-ar putea sa fie schimbat pe „cine ramâne ultimul, stingeți lumina!”
Ninicu Rodica
