Vlogger-ul și Tik-Toker-ul și, care a șocat recent societatea prin filmarea femeilor pe străzile din Chișinău în schimbul banilor a fost reținut, la fel și cameramanul acestuia, comunică poliția.md.
Suspecții au filmat și publicat scene cu conotații sexuale pe platforme de internet cu un număr semnificativ de urmăritori – TikTok, Telegram, Instagram – având peste jumătate de milion de abonați. Victimele nu erau informate că imaginile urmau să fie făcute publice.
Dosarul investigat se referă la cazul unei adolescente de 17 ani din nordul republicii, raportat de mama sa, care a dezvăluit că aceasta a fost determinată de suspecți să-și arate sânii în fața camerei de filmat în schimbul sumei de 1500 de lei. Influencer-ul, în vârstă de 25 de ani, cu domiciliul în Chișinău, a postat inițial un anunț pe contul său în primăvara acestui an, în care invita fetele care aveau nevoie de bani să-l contacteze. Potrivit informațiilor preliminare, adolescenta a apreciat anunțul prin intermediul unui “like” și a exprimat dorința de a participa la o filmare printr-un comentariu. Suspectul a contactat-o ulterior și au comunicat timp de aproximativ 1-1,5 săptămâni, după care acesta a revenit cu propunerea de a înregistra scene video cu ea. I-a achitat transportul până la Chișinău și i-a dat un chipiu pe care a cerut să-l poarte în timpul filmărilor. Întrucât situația financiară a familiei era dificilă, adolescenta a acceptat propunerea și și-a informat mama că pleacă la Chișinău pentru a participa la o activitate.
Filmările au avut loc într-o pădure din Chișinău, fără ca suspectul să-i comunice inițial că urma să-și ridice maioul pentru a-și expune sânii în fața camerei de filmat. Când a aflat detaliile adolescenta inițial a refuzat, dar acesta a reușit să o convingă promițându-i bani și asigurând-o că înregistrarea va fi distribuită doar unui grup restrâns de persoane. În realitate, au publicat înregistrarea într-un grup cu peste 16.000 de abonați pe aplicația Telegram. Ulterior, o secvență a fost preluată și pe TikTok, dar a fost ștearsă ulterior. Înregistrarea video a fost observată de mătușa adolescentei, care a informat-o pe mama acesteia. Mama a depus o plângere la autorități prezentând și două secvențe din înregistrare.
În acest context, adolescenta l-a contactat pe suspect și i-a cerut socoteală, iar acesta i-a promis că o va recompensa cu o sumă anume, afirmând că doar câteva persoane au văzut înregistrarea. La audieri, într-un cadru special dedicat minorilor, s-a constata că iinșii au profitat de vulnerabilitatea economică a familiei adolescentei.
La solicitarea procurorului, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus arestarea preventivă a suspectului pentru 20 de zile în scopul desfășurării investigațiilor.
Oamenii legii invită și alte fete care au căzut în plasa celor doi să depună denunțuri la cel mai apropiat sector de Poliție, astfel încât acțiunile acestora să fie cercetate și mai amplu, în vederea tragerii lor la răspundere pentru lezarea demnității și în scopul prevenirii unor noi episoade infracționale.
Pe durata anchetei, ambii suspecți beneficiază de prezumția de nevinovăție și de alte drepturi procedurale prevăzute de lege. În prezent, dispozitivele de comunicare și de stocare și publicare a informațiilor cu caracter sexual ale suspecților vor fi supuse expertizelor.