Pentru prima dată, În cadrul celei de-a 30-a sesiuni anuale a Adunării Parlamentare (AP) a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care a avut loc la Vancouver în perioada 30 iunie – 4 iulie a fost adoptată o Rezoluție, ce include 16 puncte referitoare la Republica Moldova. Delegații au invitat toți actorii relevanți să inițieze discuții politice cu scopul de a transforma actuala misiune de menținere a păcii din regiunea transnistreană într-o misiune civilă multilaterală, sub un mandat internațional recunoscut, care să reflecte nevoile reale de pe teren, comunică Promo-LEX
Suplimentar, membrii AP a OSCE recunosc că conflictul din regiunea transnistreană a Republicii Moldova continuă să reprezinte o amenințare serioasă la adresa securității și stabilității în zona OSCE, iar discuțiile în formatul de negocieri 5+2 sunt suspendate ca urmare a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.
AP OSCE își reafirmă angajamentul de a ajunge la o soluție pașnică, cuprinzătoare și durabilă a acestui conflict prelungit, cu respect deplin pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul granițelor sale recunoscute internațional.
Totodată, Adunarea Parlamentară a OSCE îndeamnă Federația Rusă să-și retragă trupele militare și stocurile de muniții de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu dispozițiile constituționale de neutralitate și în conformitate cu deciziile relevante ale OSCE din 1999 la Summit-ul de la Istanbul, precum și cu Adunarea Generală a ONU rezoluția 72/282.
Adunarea Parlamentară a OSCE mai subliniază că, scopul principal al procesului de soluționare a conflictului transnistrean este de a obține o soluție cuprinzătoare, pașnică și durabilă bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional, cu un statut special pentru regiunea transnistreană.
Reamintim că, Asociația Promo-LEX, pe parcursul ultimilor ani a insistat, în permanență, asupra necesității de transformare a misiunii de pacificare de pe Nistru într-o misiune civilă internațională sub mandat ONU. Or, din perspectiva respectării drepturilor omului, formatul actual al misiunii de menținere a păcii este inadecvat și depășit. În decursul ultimelor trei decenii, reprezentanții misiunii nu doar că nu au asigurat respectarea drepturilor omului în Zona de Securitate, dar au fost protagoniștii mai multor abuzuri grave: omor, rețineri ilegale, intimidarea populației civile, inclusiv a jurnaliștilor, apărătorilor drepturilor omului etc.
Rezoluția AP OSCE poate fi accesată aici (pag. 41 – 42).