În noaptea de 23 spre 24 iunie 2023 somnul mai multor locuitori ai orașului Criuleni a fost deranjat de niște sunete asemănătoare cu împușcăturile. Zgomotele au durat până la orele 7 dimineața. Necunoașterea a ceea ce se întâmplă a generat o stare de neliniște.
Speriați unii cetățeni au semnalat la poliție.
– Inspectorii de sector au reacționat și au constatat că în livada de la intrarea în oraș sunt instalate aparate pentru sperierea păsărilor sălbatice – ne-a comunicat dna Postica, de la serviciul de gardă al IP Criuleni – Sunt doar niște sunete inofensive, nu e nimic grav.
Proprietarul livezii respective a confirmat că utilizează asemenea aparate și a declarat pentru ”Est-Curier” că de obicei ele sunt utilizate doar ziua, în intervalul orar de la 06 la 21. Ieri lucrătorul responsabil a uitat să-l deconecteze după încheierea zilei de muncă. Într-o săptămână se termină recoltarea fructelor și nu va mai fi utilizat dispozitivul anti-păsări.
Șeful Inspecției Ecologice Criuleni, ne-a comunicat că asemenea dispozitive sunt utilizate nu numai de pomicultori, agricultori, dar în special de posesorii de iazuri. În Republica Moldova nu se face testarea poluării fonice generate de aceste aparate( bubuie la fiecare 3-5 minute), dar se consideră că nu prezintă pericol pentru sănătatea oamenilor, căci sunt o chestie provizorie.
Șeful secției administrativ-militare Criuleni, maiorul Ion Prodan, solicitat de ”E.C” a spus că ceea ce au auzit criulenenii ar putea avea legătură și cu desfășurărea exercițiilor cu rezerviștii Forțelor Armate, în cadrul cărora sunt executate trageri de luptă din armamentul de infanterie și artilerie. Antrenamentele au loc în cadrul exerciţiului „Scutul Păcii 2023”.
Instruirile se desfășoară în conformitate cu cerințele Legii cu privire la rezerva Forțelor Armate, precum și Planului de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2023. Maiorul Ion Prodan recomandă păstrarea calmului, căci instruirea rezerviștilor se va desfășura până în luna septembrie a.c.