Două organizații din orașul polonez Wola invită voluntari din Armenia, Georgia, Republica Moldova și Ucraina să ia parte la activitățile lor.
Activitățile de voluntariat vor avea loc în perioada aprilie/mai – noiembrie 2023.
Casa de cultură locală GOK Miedźna are nevoie de un voluntar care să organizeze activități precum ateliere de fotografie, dans și muzică, tabere de vară și cluburi de limbi străine. De asemenea, voluntarul va ajuta în activitățile de birou și va întreține site-ul web și rețelele de socializare ale organizației.
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Antreprenoriale (Fundacja Rozwoju Społeczeństwa Przedsiębiorczego) invită un voluntar pentru a ajuta organizația în implementarea proiectelor sale (ajutor tehnic și logistic, sprijin pentru participanți în timpul mobilității, pregătirea atelierelor; ajutor în promovare, activități de birou).
Ambele organizații vor acoperi cheltuielile de transport (între 275 și 360 de euro, în funcție de distanță) și cazarea într-un apartament comun din Wola. Se oferă, de asemenea, hrană (100 euro/lună) și bani de buzunar (120 euro/lună), asigurare și posibilitatea de a participa la cursuri de limba poloneză.
Sunt invitate persoanele cu vârsta între 18 și 30 de ani, cu inițiativă, creative și interesate să lucreze cu copiii, tinerii și persoanele în vârstă.
Termenul limită pentru ambele candidaturi este 28 februarie.