Divertisment

Va fi prima și ultima dată când actualii pământeni o vor vedea, căci se va întoarce peste 50.000 de ani

Cometa numită C/2022 E3 (ZTF) va fi cel mai aproape de Pământ în perioada 26 ianuarie - 1 februarie 2023

Astronomii cred că această cometă este prima care poate fi văzută cu ochiul liber, de la cometa Neowise care a putut fi observată în luna iulie a anului 2020. Însă în timp ce cometa Neowise a lăsat o dâră lungă, nebuloasă pe cer, este foarte probabil ca acum această cometă să apară ca o dâră gri pe cerul nopţii.

Este posibil să fie văzută şi de la 26 ianuarie, 2023, însă cometa va fi mai luminoasă şi mai uşor de reperat pe cer până la 1 februarie.

Există posibilitate şi ca această să rămână vizibilă până în a doua săptămână a lunii februarie.

Este foarte greu de anticipat chiar şi cea mai luminoasă cometă, însă astronomii au urmărit traseul cometei C/2022 E3 (ZTF) încă de când aceasta a fost descoperită în luna martie a anului 2022, şi previziunea prezentă este că ar putea atinge magnitudinea +6 – limita a aceea ce poate fi observat cu ochiul liber – sau chiar puţin mai luminoasă când va fi cel mai aproape de Pământ, la 1 februarie”, a declarat, pentru Newsweek, Tania de Sales Marques, astronom la Observatorul Regal din Greenwich în Marea Britanie.

Ea a adăugat că „această cometă urmează, în general, direcţia lui Polaris, Steaua Nordului, unde o vom putea repera la începutul lunii februarie. Până atunci ar trebui să fie vizibilă pe cerul nopţii”.

Directorul executiv de la Societatea Astronomică Regală din UK, Robert Massey  i-a sfătuit pe toţi cei care speră să vadă această cometă să se uite pe cer, într-o noapte senină, însă să aleagă un loc întunecat, lipsit de lumină ambientală şi să aștepte 30 de minute pentru ca ochii să se adapteze.

Binoclurile sunt ideale pentru începători ca să încerce să repereze cometa şi sunt şi cel mai uşor de folosit, în timp ce un telescop are un câmp vizual mult mai mic. Dacă o puteţi vedea cu binoclul, atunci încercaţi şi cu ochiul liber”, a explicat Massey pentru Newsweek.

Astronomii au observat prima oară lumina verzuie a cometei şi coada de praf aurie în luna martie 2022, folosind un echipament specific de la Observatorul Zwicky Transient.

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button