Ne-a trecut pragul redacției dl Petru Rapcea din Criuleni. Vine de câte ori are ocazia sau mai are de vândut ceva din gospodărie. Ne spune că plasând anunțurile, a vândut și o mașinuță pe care o numea cu drag ”raritet”, și alte lucruri, ce i-au înfrumusețat viața în tinerețe. Cu banii câștigați speră să-și ia lemne, dar așteaptă încă să fie anunțat de primărie, că are de unde să și le cumpere, la prețul promis de guvernare.
Din vorbă în vorbă, aflăm, de data asta, că Petre Rapcea vine de la spital, că tocmai s-a externat după o cură de tratament. Și-a tratat, sau mai degrabă, și-a ameliorat un pic ”buchetul” de boli pe care le-a contabilizat de-a lungul vieți. Și-a ales profesia de șofer după ce a încercat să învețe la colegiul zootehnic de la Carmanova, apoi la Dubăsari de tractorist, operator de muls mecanizat, dar spune că nu i-a surâs munca la fermă și după armată a făcut cursuri de 8 luni de șoferie. Era o muncă bine plătită cea șofer de ambulanță. Primea 82 de ruble, îi erau de folos pentru că își făcea casa și creșetea copiii.
Petre Rapcea: ”Am lucrat 44 de ani șofer pe ambulanță. Prima mașină am luat-o nouă-nouță în 1972. Ca să fiu șofer de toate categoriile, am dat 13 examene la fiecare trei luni, așa că am permis ca să conduc tot ce are roți. Dar până la armată am lucrat și ”ezdovoi” un pic, cu căruța, duceam mâncare la porci, la porcărie. Apoi am învățat de tractorist și duceam mâncare la deal și produse la bucătăria unde se prepara pentru kolhoznici. Numai troleibuze nu am permis să conduc, nu am dat așa examen. Până am ieșit la pensie, la 62 de ani, am lucrat pe 13 mașini și toate erau de tip UAZ, cu două tărgi. La fiecare 5 ani primeam mașină nouă. Eu și colegul cu care împărțeam aceeași mașină, Ion Palamarciuc, îngrijeam mult de ele, le întrețineam bine. Le reparam singuri, că mereu ne spuneau șefii că bani pentru reparații nu-s. Mașinile noastre se vedeau de departe că nu le cad roțile, erau curate, le spălam singuri, pentru 82 de ruble. Acum e altfel: apasă un buton și e cald, și au radio, magnetofon, și șoferii cu unghiile făcute! Mașinile UAZ mergeau pe tot felul de drumuri. Dacă trebuia, intram în orice ogradă, poți spune că luam pacientul direct de pe lejancă. Dacă acum în echipa de pe ambulanță sunt vreo trei sau patru angajați, noi uneori eram singuri cu felcerul sau medicul. De cinci ori am ajutat colegii să asistăm nașteri pe drum. ”Petrică, deschide bixul! Petrică, dă foarfecele! Învelește copchilu” îmi striga felcerul. Mă dezbrăcam de cufaică, puneam pe bac, la cald, și înveleam copilul. Am lucrat pe glod, pe omăt…”
După ce a fost pensionat, a încercat să mai obțină dreptul de a mai conduce ambulanța, s-a înscris și a fost să se roage la vreo doi miniștri. De la unul a ieșit cu felicitare în ramă pentru munca de ani, altul l-a invitat afară din cabinet, dar răspunsul în general a fost că nu mai are ”reacția” care trebuie ca să conducă ambulanțele, că sunt mașini scumpe, dotate tehnic și e mare responsabilitatea.
”Mă scriam la rând la ministru, oficial, așteptam vreo patru luni să-mi vină rândul. Îi rugam să mai permită să lucrez, că sunt singur, pensia e mică, am nevoie de bani. Doctorii, dacă ies la pensie și mai lucrează, primesc și salariu, și grupă dacă au, iar pe noi, șoferii, nu ne lasă” – zice dl Rapcea.
Acum, cu pensia de 2100 de lei, încearcă să-și facă viața cât de cât acceptabilă, dar cel mai mult îl macină singurătatea, faptul că nu are cu cine discuta, cu cine schimba o vorbă:
”Singurătatea, comunicarea îmi lipsește, n-ai cu cine vorbi, n-ai cu cine discuta. Artiști la casa de cultură vin rar, unii vin cu bilete scumpe, eu nu am mulți bani. Acum cât am stat în spital, numai vorba mea s-a auzit, dar îmi ceream scuze de la oameni și le spuneam că dacă stau acasă singur, mi se lipește limba de cerul gurii, așa că acum profit că am cu cine vorbi. Mă uit în fiecare seara la televizor și văd că oamenii trăiesc greu, nu au cu ce plăti lumina, gazul, că merg cu borcanul la cantinele sociale și-mi curg lacrimile de milă, că au fost profesori, ingineri, iar acum nu au ce mânca. Oameni învățați, le este rușine de ce au ajuns. Și la proteste nu se duc numai bețivi, nu sunt toți egali, cum nu sunt totuna nici cele cinci degete de la mână. Oamenii tineri, dacă au mai mult, nu sunt învățați să împartă și la cei săraci. Oamenii s-au divizat din cauza simpatiilor pentru un partid sau altul, dar nu este corect.”
