Începând cu data de 1 iunie 2022, se prelungeşte de drept până la 30 iunie 2023, termenul de valabilitate a pașaportului cetățeanului Republicii Moldova care a expirat sau, după caz, va expira în perioada 01 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2022 au decis membrii Comisiei Situații Excepționale a RM în ședința din 18 mai 2022.
Agenția Servicii Publice nu va elibera pașapoarte în următoarele cazuri: solicitantul deține cel puțin un pașaport de cetățean al Republicii Moldova, a cărui valabilitate a expirat sau va expira în perioada 01 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2022; solicitantul deține un pașaport valabil; o persoană solicită eliberarea a două pașapoarte în același timp. Prima documentare a cetățenilor RM cu pașapoarte va fi asigurată complet. Prelungirea valabilității pașapoartelor se aplică în raport cu autoritățile Republicii Moldova sau alte state care au confirmat recunoaștere pașapoartelor cu termen expirat dar prelungit conform prezentei dispoziții. Lista statelor va fi adusă la cunoștința publică de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene , inclusiv prin afișarea și actualizarea ei pe site -ul propriu. Deocamdată moldovenii cu pașapoarte expirate pot călători doar în Letonia; Statul Israel, Federația Rusă; Armenia și Estonia. Din luna octombrie 2022 va fi pusă în funcțiune o nouă linie de producere a pașapoartelor și a buletinelor de identitate, iar pașapoartele urmează să se ieftinească cu 200 de lei, căci după cum comunică ASP în data 18 mai 2022 a fost semnat contractul de livrare a echipamentului și a softului de personalizare a actelor de identitate și călătorie cu compania franceza SELP, iar blanchetele pentru pașapoarte în următorii trei ani vor fi furnizate de compania poloneză PWPW.
E. Alexei