La 16 februarie a fost semnat și ordinul referitor la tarife cu intrare în vigoare de la data de 1 martie.
Astfel la rutele naționale, tariful crește cu 10 bani pentru un kilometru, iar în cazul rutelor în localitățile din raion, scumpirea va fi de până la 20 bani/kilometru. BTA-18 din Criuleni, deocamdată nu a majorat costul biletelor. O angajată a contabilităţii autogării, prin telefon, a spus că o călătorie de la Criuleni la Chișinău costă 26,40 lei. Gara auto centrală din Chișinău, însă, a modificat prețul. Astfel că pentru un bilet pe ruta Chișinău-Criuleni, călătorul achită 30,80 lei.
Către 16 februarie 2022, după cum afirma Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul conferinței de prezentare a programului ”Transport Modern” în RM figurau zilnic la nivel raional 568 de rute, iar la nivel interraional – 1141 rute.
”Multe din rute nu sunt făcute și nu respectă nici un grafic. 33% din cursele interraionale nu se efectuează, iar la nivel raional cifra este de 16%. Pe parcursul timpului, din interese înguste de grup, s-a umblat la graficul de rute și avem un haos care nu permite dezvoltare normală a domeniului”, – spunea Andrei Spînu. Pentru ameliorarea stării de lucruri va fi elaborat un grafic al rutelor pentru a oferi pasagerilor curse stabile din orice regiune s-ar
afla.
Programul național de reformare a serviciului de transport public ”Transport Modern”, prezentat la 16 februarie de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, prevede mai multe acțiuni ca oamenii să beneficieze de servicii de transport sigur, confortabil și accesibil, iar prețul achitat pentru serviciile de transport
să fie unul corect pentru oameni, cât și pentru operatori. Printre măsurile incluse în program sunt:
– acordarea de fonduri / sprijin pentru investiții / subvenții de la bugetul de stat, pentru a susține procurarea de
microbuze și autobuze noi, moderne. În acest sens analizăm oferirea de:
– Fonduri de garantare a creditelor;
– Credite preferențiale;
– Reducerea de taxe la importul de autobuze și microbuze noi, moderne;
– Atragerea fondurilor europene și de la partenerii de dezvoltare;
Combaterea fraudelor și eliminarea transportul ilicit, inclusiv în domeniul de taxi, care nu oferă siguranța și confortul de care oamenii trebuie să beneficieze;
– Digitalizarea și fiscalizarea domeniului prin Implementarea unui sistem de management integrat în transport:
e-Bilet, e-GPS, e-routing.
– Modificarea metodologiei de calcul a tarifelor pentru pasageri și serviciile de autogară. Vom oferi o metodo-
logie de calcul care ia în considerare criteriul de confort și reflectă opinia administrațiilor locale. Programul presupune modificarea Codului Transporturilor Rutiere și Elaborarea Strategiei de Mobilitate.
E. Motricală