Est-CurierSocial

Consultaţie juridică: Trei posibilităţi de a divorţa şi a stabili domiciliul copiilor

Ana și Gheorghe Ionescu sunt căsătoriți din 10.07.2006, își au domiciliul în r. Criuleni. Au în comun 2
copii minori: Ionel, născut la data de 15.08.2013, și Eva, născută la data de 07.03.2007.

Ana întreabă: “Cum și unde pot desface căsătoria cu Gheorghe? La care instituție mă sfătuiți să merg pentru a desface căsătoria? Conform legislației cu cine ar rămâne copii?”

Statul Republica Moldova oferă mai multe posibilități de a desface căsătoria:
1. Desfacerea căsătoriei la organul de stare civilă;
2. La notar.
3. Desfacerea căsătoriei de către instanţa judecătorească.

Dacă soții comunică și există înţelegere între ei, atât la partajul proprietăţii comune în devălmăşie, cât și la
întreţinerea, educaţia şi domiciliul copiilor minori comuni sau la întreţinerea unuia dintre soţi, căsătoria poate
fi desfăcută la Serviciul stare civilă în a cărui rază teritorială se află domiciliul unuia dintre soţi.
La fel, la starea civilă se desface căsătoria și-n următoarele cazuri, când soțul/soția :
a) este supus unei măsuri de ocrotire judiciară (tutelă, curatelă);
b) a fost declarat/ă dispărut/ă;
c) a fost condamnat/ă la privaţiune de libertate pe un termen mai mare de 3 ani.

Dacă părțile se înțeleg amiabil asupra tuturor punctelor ce prevăd proprietatea comună, întreţinerea,
educaţia şi domiciliul copiilor minori comuni sau aflarea la întreţinerea unuia dintre soţi, iar părțile doresc
un act juridic ce reglementează toate înțelegerile date pentru a fi protejați împotriva schimbării opiniei, atunci
căsătoria poate fi desfăcută la notar.
Dacă soţii au copii minori comuni şi nu au ajuns la un acord privind întreţinerea, educaţia şi domiciliul acestora sau în lipsa acordului la divorţ al unuia dintre soţi, desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească.

În cazul dat ar fi bine ca să fie acordul soților cu privire la stabilirea domiciliului copiilor minori. Conform
art. 63 al Codului Familiei, Eva, care a atins deja vârsta de 14 ani, alege cu care dintre părinți vrea să locuiască. În
cazul lui Ionel, care nu a ajuns la vârsta de 14 ani, dacă lipsește acordul părinților cu privire la stabilirea domiciliului copilului, domiciliul minorului se stabilește de către instanța de judecată, ținând cont de interesele și opinia copilului, în conformitate cu vârsta și gradul său de maturitate. În acest caz, instanţa judecătorească va lua în considerare ataşamentul copilului faţă de fiecare dintre părinţi, faţă de fraţi şi surori, vârsta copilului, calităţile morale ale părinţilor, relaţiile existente între fiecare părinte şi copil, posibilităţile părinţilor de a crea condiţii adecvate pentru educaţia şi dezvoltarea copilului (îndeletnicirile şi regimul de lucru, condiţiile de trai etc.)
La determinarea domiciliului copilului minor, instanţa judecătorească va cere şi avizul autorităţii tutelare
teritoriale în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiecăruia dintre părinţi

PS. Numele eroilor au fost schimbate.

Vă amintim, că cititorii „Est-Curier” pot adresa întrebările legate de diferite drepturi, teme juridice, la numerele de telefon ale redacției (0 248 20 183; 069789896), sau direct la AO CJS ”ECHITATE” (0248-22-1-90), și vor primi răspuns prin intermediul acestei rubrici în următoarele ediții ale ziarului.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button