În a 40 săptămână a anului, numărul localităţilor plasate în cod roşu de alertă a crescut atât în raionul Criuleni, cât şi în r. Dubăsari, comparativ cu saptamâna precedentă.
Ambele raioane sunt plasate în cod portocaliu de alertă, conform numărului de cazuri înregistrate la o sută de mii de locuitori (vezi imagini mai jos).
Potrivit informaţiei comunicate de către Zinaida Covric, medic epidemiolog în Secția Controlul bolilor
transmisibile și managementul urgențelor de sănătate publică a Centrului de Sănătate Publică Chișinău, dacă în săptămâna 27-septembrie – 3 octombrie în r. Criuleni erau 6 localităţi plasate în cod roşu de alertă şi 127 de cazuri la începutul perioadei, atunci la data de azi în cod roşu sunt plasate deja 8 localităţi, cu un număr total de 123 de cazuri. În cod verde de alertă cunt localităţile Cimişeni, Corjova, Cruglic, Izbişte, Jevreni şi Zăicana. Cele mai multe cazuri de Covid se atestă în Măgdăceşti (13), Criuleni (17), Dubăsarii Vechi (18), Slobozia Duşca, Paşcani şi Bălţata (câte 8), Hârtopul Mare şi Oniţcani (câte 6).
În r. Dubăsari, doar satul Pîrîta este plasat în cod roşu în această săptămnână, având 11 cazuri active de Covid la 12 octombrie, comparativ cu săptămâna trecută, când nu erau localităţi în cod roşu, iar în Pîrîta figurau 2 cazuri de Covid. Numărul de cazuri active a crescut de la 25 la 39 în r. Dubăsari, la data de 12 octombrie. La aceeaşi dată de referinţă, satele Marcăuţi şi Molovata nu aveau nici un caz de Covid-19.
Svetlana Nicolăescu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a comunicat că la data de 12 octombrie, în secţiile de terapie intensivă din spitalele din ţară mai erau libere 10% din paturi, sau cca 7 locuri în total, şi a explicat că obligativitatea de a avea cu sine un act de identitate (instituită de CNESP din 8 octombrie), atunci când persoanele ies din casă, este dictată de necesitatea de a controla mai strict cetăţenii care se eschivează a sta în carantină sau izolare, atunci când li se cere.
Imagini: codurile de alerta în saptamina 40, atribuite de ANSP:
S. Cernov