CriuleniDubăsariEst-Curier

Alegerile din R. Moldova și Georgia: mesaje comune de dezinformare pentru a înăbuși gândirea critică a alegătorilor

GÂNDEȘTE CRITIC! 

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale a fost marcată de atacuri la persoană, discurs de ură și dezinformări. Alegătorii moldoveni au fost speriați că se vor închide școli, spitale, primării, iar organizațiile neguvernamentale ar susține și ar finanța unii candidați din bani străini. Dezinformări similare au fost transmise în această toamnă și la alegerile parlamentare din Georgia. În această țară, alegătorii la fel au fost manipulați prin teorii ale conspirației și comparații false, candidații partidului de guvernământ atribuindu-și calitatea de forțe naționale”, iar oponenții politici fiind prezentați ca revoluționari homosexuali”. Experții media din ambele țări spun că aceste tehnici bazate pe falsuri sunt folosite de politicieni pentru a-i dezorienta pe alegători, iar cetățenii ar trebui să-i penalizeze cu votul lor pe cei care încearcă să-i manipuleze. 

Imagine 2

 

„Vor fi lichidate satele, spitalele și școlile, limba rusă va fi interzisă în școli, vor fi legalizate căsătoriile între homosexuali, pământurile vor fi vândute străinilor, iar moldovenii vor deveni argați la străini” – aceste și alte sperietori au fost folosite masiv în campania electorală pentru a influența votul alegătorilor. Atacurile și discursul de ură au fost îndreptate și împotriva organizațiilor neguvernamentale, dar și a partenerilor de dezvoltare ai Moldovei. Cu toate că aceste afirmații false și speculații au fost demontate de jurnaliști și experți, cei care le-au distribuit au sperat că îi vor putea manipula pe moldovenii care nu au capacitatea de analiză a informației.

 Fiecare ziar sau televiziune are stăpânul său”

Însă alegătorii cu o gândire critică mai dezvoltată din start și-au ordonat sursele de informare. Pentru Angela Rusu, farmacistă din orașul Drochia, campania electorală a fost o perioadă dificilă. În opinia mea, a fost cea mai murdară campanie electorală, deoarece au fost multe atacuri la persoană, dar și multă dezinformare. Alegătorilor le-a fost greu să se orienteze în râurile de mizerie informativă”, spune Angela. Ea consideră că celor familiarizați cu rețelele sociale le-a fost mai ușor să verifice informațiile, iar persoanele care s-au informat numai din pliantele electorale, de la televizor sau din ziare, au fost expuse pericolului dezinformării deoarece, spune Angela, fiecare ziar sau televiziune are stăpânul său și promovează interesele acestuia.

 „Nu e suficient doar să ne revoltăm, trebuie să raportăm abuzurile”

Conștient de impactul știrii false despre cei 30 de mii de sirieni” care a fost distribuită în campania prezidențială din 2016, Alexandru Ciobanu, medic din orașul Cimișlia, a avut grijă să-și curățe” terenul informațional la alegerile din anul curent. „M-am dezabonat de la site-urile de știri false și i-am șters din prieteni pe toți trolii. În mare parte, m-am informat din Internet, dar am fost atent la site-urile pe care le citesc: dacă nu aveau date de contact sau adrese veridice, mă dezabonam”. Alexandru este convins că răspândirea intenționată a informațiilor false este o crimă care trebuie sancționată, deoarece „dacă nu este pedepsită, ea se repetă și recidivează”. Cetățenii la fel trebuie să reacționeze și să raporteze aceste abuzuri la organele abilitate. „Putem să ne revoltăm și pe Facebook, dar și să scriem sesizări la Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității. Cu alte cuvinte, trebuie să fim activi și să întreprindem ceva. Nu ne va ajuta cu nimic dacă pur și simplu ne vom revolta și vom face revoluții” la bucătărie”, spune medicul din Cimișlia.

În perioada campaniei electorale, majoritatea dezinformărilor grave au fost dezmințite de jurnaliștii de la portalul Stopfals.md și de la alte redacții independente. În opinia expertului media Petru Macovei, directorul executiv al Asociației Presei Independente (API), o bună parte din site-urile și televiziunile care au diseminat informații false și discurs de ură au fost taxate de alegători. „Alegerile prezidențiale 2020 au demonstrat că mulți moldoveni au început să-și dezvolte gândirea critică și capacitatea de analiză a informației. Astfel, oamenii nu s-au mai lăsat păcăliți de tot felul de sperietori și povești cu „porumbei și coțofene”, inventate de politicieni și consilierii lor de campanie electorală pentru a crea confuzie și a manipula electoratul”, spune P. Macovei.

 Mesaje false similare în Georgia

În această toamnă și în Georgia au avut loc alegeri, dar parlamentare. Experții media din această țară au constatat că cea mai mare parte a dezinformărilor electorale a vizat candidații forțelor politice pro-europene. Potrivit raportului„Monitorizarea pre-electorală 2020: mesaje anti-occidentale, discurs de ură și știri false”, realizat de către Fundația de Dezvoltare Media (Media Development Foundation), înainte de alegeri au fost transmise activ narative false despre NATO, SUA și UE. Politicienii anti-occidentali și presa pro-Kremlin din Georgia au atacat organizațiile societății civile și pe miliardarul și filantropul George Soros, acuzându-l că pune la cale destabilizarea situației din țară. Autorii raportului de monitorizare au remarcat că partidele anti-liberale și-au etichetat adversarii drept „coaliție LGBT” și „necredincioși liberali”, astfel propunându-le georgienilor o falsă alegere între „revoluționarii homosexuali” și „forțele naționale”. Experta Mariami Dangadze, colaboratoare a organizației Media Development Foundation Georgia, spune că, în general, aceste discursuri de ură și mesaje anti-occidentale au fost răspândite de grupuri radicale pro-ruse.

Petru Macovei atrage atenția asupra mesajelor de dezinformare comune utilizate în campaniile electorale din Moldova și Georgia. „Sunt aceleași teze propagandistice, retușate după specificul local georgian sau moldovenesc. Iar asta demonstrează că ele provin din același centru de comandă și au un scop comun – să atace valorile democratice și să înăbușe gândirea critică a alegătorilor, manipulându-i în scop electoral”, afirmă directorul executiv API.

Lilia Zaharia, Asociația Presei Independente

Colaj: Euvsdisinfo.eu

Articol publicat în cadrul proiectului „Dezvoltarea gândirii critice în rândul populației rurale, elevilor și viitorilor profesori”, implementat de Asociația Presei Independente și finanțat de Ambasada SUA. Opiniile exprimate în cadrul proiectului aparțin autorilor proiectului și nu corespund neapărat celor ale Ambasadei SUA.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere.

Articole asemănătoare

Back to top button