769 de cazuri de activitate ilicită de întreprinzător, sancționate în luna iunie

Est-CurierAutor
15.07.2026Data
visibility9

Distribuie
Serviciul Fiscal de Stat a depistat și sancționat, în luna iunie 2026, 769 de cazuri de desfășurare ilicită a activității de întreprinzător.
Valoarea totală a amenzilor aplicate a ajuns la 1.280.550 de lei, potrivit informațiilor prezentate de instituție.

Sursa: SFS
Neregulile au fost identificate în mai multe sectoare ale economiei. Cele mai frecvente cazuri au vizat comerțul cu bunuri, inclusiv vânzările realizate prin intermediul platformelor online, prestarea serviciilor și transportul de pasageri în regim de taxi.


În cazul persoanelor fizice depistate că desfășoară activități economice fără a fi înregistrate legal, funcționarii fiscali întocmesc procese-verbale contravenționale. Potrivit articolului 263 alineatul (1) din Codul contravențional, amenzile aplicate variază între 1.500 și 4.500 de lei.
Serviciul Fiscal de Stat susține că verificările urmăresc atât sancționarea activităților economice ilegale, cât și determinarea persoanelor vizate să-și înregistreze afacerile și să-și achite obligațiile fiscale.
Instituția le recomandă persoanelor care desfășoară activități economice să se înregistreze într-o formă organizatorico-juridică prevăzută de lege, să declare corect veniturile și să achite taxele în termen. Totodată, consumatorii sunt îndemnați să solicite bon fiscal pentru produsele și serviciile cumpărate și să evite tranzacțiile nefiscalizate.
Fiscul atenționează că desfășurarea unor activități fără înregistrare legală poate atrage sancțiuni și poate limita accesul persoanelor la anumite drepturi sociale, inclusiv la contribuțiile pentru pensie și la protecție socială.
Pentru a sprijini conformarea voluntară, Serviciul Fiscal de Stat pune la dispoziția contribuabililor ghiduri, consultații și seminare de instruire. Pe pagina instituției poate fi consultată și Baza generalizată a practicii fiscale, care conține răspunsurile și pozițiile oficiale ale autorității în probleme ce țin de aplicarea legislației fiscale.
Publicitate
Subiecte
Recomandate de la parteneri







