70 de infectați depistați în prima zi de aprilie. 423 în total.

Potrivit bilanțului prezentat azi de către membrii Guvernului, la cel de-al doilea briefing zilnic, numărul cazurilor depistate de infecție cu Coronavirus a ajuns la 423. În ultimile două zile a crescut considerabil numărul testelor prelevate și procesate de la persoanele suspeste, grație implicării laboratoarelor private.

Astfel, portivi Vioricăi Dumbrăveanu, ministra sănătății, la 1 aprilie au fost procesate 329 de probe, 70 dintre care au fost pozitive, din ele -  două de import, altele 68 sunt cu transmitere locală. Cu o zi mai devreme, la 31 martie, numărul probelor procesate a fost de 280, din care au rezultat 55 pozitive.

După ședința Centrului focal, cele mai afectate localități sunt declarate mun. Chișinău – +33 de cazuri, Ștefan-Vodă – + 10 cazuri, regiunea Transnistreană – + 6 cazuri, Soroca – + 4, Sângerei, Cahul, Hâncești – câte + 3 cazuri, Anenii-Noi, Bălți, Briceni, Ialoveni, Fălești, Orhei – + câte 1 caz. Astăyi s-a înregistrat și un deces, în regiunea din stînga Nistrului.

Ministra a mai dat asigurări, că din surse bugetare urmează achiziționarea a 100 mii de teste, și să în țară acestea ar fi suficiente, ca răspuns la informațiile apărute în presă.

Prim-ministrul Ion Chicu a informat că orașele Soroca, Ștefan-Vodă și satul Carahasani sunt plasate de astăzi în carantină, ca urmare a numărului mare de persoane infectate depistate în continuu.

Cov 1 apr

 

Cov total 1 apr

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *